ÎNGĂIMARE, îngăimări, s. f. Faptul de a (se) îngăima. 1. Vorbire nedeslușită, confuză. Îngemănate pașnic în suflet mi-au rămas... îngăimări de rugă și șoapte. LESNEA, I. 62. 2. Ezitare, nehotărîre. Se vor mira de prudenta noastră îngăimare. ODOBESCU, S. III 450. – Pronunțat: -găi-.