ÎNGURZI, îngurzesc, vb. IV. (Regional) 1. Tranz. A strînge, a aduna în crețuri marginile unei opinci, ale unei pînze, ale unui sac cu ajutorul unei sfori sau a unei curelușe, petrecute prin mai multe găuri. (Atestat în forma îngruzi) Scoțînd o piele de porc sălbatec din cămară și croind cîte o păreche de opinci... le-a îngruzit frumos. CREANGĂ, A. 24. ♦ Fig. A desena în linii încrețite, în zig-zaguri. Îngurzi flori și semne ciudate deasupra și dedesubtul slovelor. CAMILAR, T. 71. 2. Refl. (Despre părți ale trupului) A înțepeni, a se închirci. Gura i se îngurzise, ochii i se spălăciseră. CAMILAR, N. II 368. Mi se îngurzise grumazul stînd ghemuit. SADOVEANU, O. III 330. – Variantă: îngruzi vb. IV.