ÎNFLORIRE, înfloriri, s. f. Acțiunea de a înflori și rezultatul ei. 1. Deschidere a bobocilor. Livada e curată și-și așteaptă înflorirea. SADOVEANU, O. VI 400. Gerul... Să ne-aducă viu aminte de-ale verii înfloriri. ALECSANDRI, P. A. 113. Am silit pe grădinarul meu să-mi răsădească de tot soiul de flori... Așteptînd însă înflorirea lor și venirea d-tale, singurătatea mă apasă. NEGRUZZI, S. I 104. ◊ (Poetic) Și nu eu aș căuta Nici să-mpiedic primăvara să dea florii înflorirea, Nici să-mpiedic tinerețea să dea inimii iubirea. DAVILA, V. V. 82. ◊ Fig. Alecu i-a sărutat mîna și s-a așezat lîngă dînsa cu mare înflorire a inimii. SADOVEANU, N. F. 173. Cînd aripi al meu suflet avea, Era ca o-nflorire de zile minunate. MACEDONSKI, O. I 122. ♦ Bogăție de flori. Veni să petreacă sărbătorile primăverii acolo, în înflorirea aceea a grădinilor. SADOVEANU, M. 120. ♦ (Neobișnuit) Flori, petale. Șiruri de cireși scutură grei omătul trandafiriu al înfloririi lor. EMINESCU, N. 66. 2. Fig. Dezvoltare frumoasă, creștere, prosperare. C.C. al P.M.R. cheamă pe oamenii științei, literaturii și artei să pună tot talentul și toată puterea lor de muncă pentru a asigura înflorirea culturii în țara noastră și a contribui în mod activ la construirea orînduirii socialiste. REZ. HOT. I 85. Organizarea meșteșugurilor în bresle a cunoscut, în această vreme, o înflorire. IST. R.P.R. 235. Perioada care a precedat anii 60 ai secolului trecut se caracterizează în Rusia prin sporul conștiinței sociale și înfloririi ideilor progresiste. SADOVEANU, E. 236.