ÎNFEUDA, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a subjuga, a înrobi, a încătușa. ♦ Refl. (Construit cu dativul) A se integra cu totul într-o activitate dăunătoare, a recunoaște o supremație, a se lăsa subjugat, a-și pierde libertatea de acțiune. Dușmanul de clasă... s-a înfeudat din ce în ce mai complet serviciilor secrete străine. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 120, 11/1. – Pronunțat: -fe-u-.