ÎNDUMNEZEI, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Livresc) A zeifica. Geniul grec... a îndumnezeit pe acești inventatori primitivi [ai focului]. GHEREA, ST. CR. III 189. ♦ A glorifica, a preamări, a diviniza. Eu am îndumnezeit în accente nepieritoare o franțușcă (= franțuzoaică) cu ochelari și cu ciuboțele. HOGAȘ, DR. II 61.