ÎNDUIOȘAT, -Ă, înduioșați, -te, adj. Cuprins de înduioșare; mișcat, emoționat, impresionat. Începură a vorbi cu glas înduioșat despre lucruri vechi. SADOVEANU, O. IV 18. Grigore îl sărută pe amîndoi obrajii, înduioșat și de-abia stăpînindu-și firea. REBREANU, R. II 16. Și cum privesc ei amîndoi, înduioșați, nevoie-mare, I-apucă dorul de părinți, Oftînd se strîng la braț mai tare. IOSIF, P. 69. ◊ Fig. Supt cerul nostru înduioșat E mai domoală hora. GOGA, P. 13. La glasul libertății văd Moldova deșteptată și la glasul omenirii o simțesc înduioșată. ALECSANDRI, P. A. 72. ♦ Duios. [Bălcescu] ne descrie adesea simțirile înduioșate ce a încercat inima lui. ODOBESCU, S. III 492.