ÎNDOPA, îndop, vb. I. Tranz. 1. (Familiar, cu privire la persoane) A face pe cineva să mănînce mult, a hrăni peste măsură; a ghiftui. [Bunicul] te îndopa... cu dulciuri. PAS, Z. I 28. Ne-a dat de mîncare tot ce avea mai bun și ne-a îndopat bine. CREANGĂ, A. 32. ◊ Fig. Cu macaraua de încărcare el îndopa cuptoarele cu minereu. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2893. ♦ Refl. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A mînca și a bea peste măsură, a se umfla de mîncare; a se sătura, a se îmbuiba, a se ghiftui. Nu vezi cum se îndoapă toți în contul lui Drumea? CAMIL PETRESCU, T. II 98. Vrăbete grăsun, care se îndoapă cu fructe de prin grădini. ODOBESCU, S. III 32. Se-ndoapă toată ziua cu ierburi de tot soiul. NEGRUZZI, S. II 245. ◊ Fig. Se îndoapă cu învățătură. ISPIRESCU, U. 3. Lumea nebună... se-ndoapă zilnic cu povești. ALECSANDRI, T. 136. 2. (Cu privire la păsări) A hrăni peste măsură vîrînd pe gît mîncare (de obicei grăunțe), pentru a îngrășa. Gîștele chinuite, puse la îndopat, stau în cușcă prizoniere. BART, E. 331. 3. A îndesa (ceva) într-o deschizătură, a umple, a înfunda (cu ceva). Cînd obosește, își șterge cu mîneca cămășii sudoarea de pe frunte, se lasă intr-o rînă pe puntea udă, scoate luleaua, o îndoapă cu tutun, apoi începe a pufăi. DUNĂREANU, CH. 84. ♦ (Regional) A astupa, a pune dop. O grămadă pive de cireș avînd, Băgă aurul prin ele și cu alt lemn le-ndopă. PANN, P. V. III 85.