ÎNDATORIRE, îndatoriri, s. f. 1. Datorie morală, obligație, sarcină obligatorie. S-a dat pămîntul întreg în stăpînirea și lucrarea poporului, cu îndatoriri și disciplină anumite. SADOVEANU, E. 26. Împlinim fiecare niște îndatoriri fixe. CARAGIALE, O. III 146. ♦ Faptă sau gest cu care îndatorăm pe cineva; atenție, politețe. Domițian se simțea din ce în ce mai bine, deși îndatoririle acestea nu-l prea mirau: era deprins de acasă cu ele și le primea ca și cum i s-ar fi cuvenit. BASSARABESCU, S. 35. 2. (Învechit) Obligație sau datorie bănească. Îndatorirea romînilor către turci sta într-un ușor tribut. BĂLCESCU, O. II 13.