ÎNCĂPERE, încăperi, s. f. 1. Cameră, odaie. Față în față la masa pusă în mijlocul încăperii, ei grăiau de mult despre cum merg lucrurile în sat. CAMILAR, TEM. 81. De o parte și de alta se deschideau opt uși, care dădeau în încăperile principale. VLAHUȚĂ, O. A. III 83. Gios are o încăpere mare, care a fost... magazie. NEGRUZZI, S. I 311. ◊ Fig. Ca un palat pustiu, cu geamuri sparte, Pădurea noastră tace părăsită: Eu singur cînt cu vocea obosită Și trec prin încăperile-i deșarte. IOSIF, P. 46. A frumseții haruri goale ce simțirile-i adapă, Încăperile gîndirii mai nu pot să le încapă. EMINESCU, O. I 79. 2. Spațiu închis din toate părțile. Ne pună-n încăperea aceluiași sicriu. EMINESCU, O. I 129.