încă adv. (lat. *anca, prescurtat din hanc [hôram], această oră, de unde vine și it. ánche și ancóra, fr. encore îld. ancore, vfr. ainc, pv. anc, sp. aun și aunque). Pînă acuma: n’a venit încă, încă n’a venit. Peste ceĭa ce exista, maĭ, tot, în ainte (fr. en avant): a maĭ lua încă saŭ simplu a lua încă), el (maĭ) doarme încă saŭ el încă (maĭ) doarme (el tot maĭ doarme saŭ el tot doarme saŭ el doarme în ainte); după ce aĭ greșit, încă maĭ vorbeștĭ. De cînd, deja: lupu fura încă de cățel (de cînd era cățel). – În eliziune: fă’nc’o dată (fă încă o dată). – Vechĭ și încășĭ și încășile.