ÎNCRUCIȘAT², -Ă, încrucișați, -te, adj. 1. Așezat cruciș. Rău mă doare peste spate De curele-ncrucișate. HODOȘ, P. P. 204. ◊ (Despre mîini sau despre picioare) Se lăsă mai mult să cadă, decît să se așeze pe scaun, cu mîinile încrucișate pe genunchi și cu capul plecat. HOGAȘ, M. N. 25. Cîntăreți cu flautul, cari șed turcește, cu picioarele încrucișate. ODOBESCU, S. III 111. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) cu brațele (sau cu mîinile) încrucișate = a sta în inactivitate, în așteptare pasivă, nepăsător, indiferent. Sta bietul om cu mîinile încrucișate. ISPIRESCU, L. 207. 2. (Despre ochi sau priviri, p. ext. despre oameni) Care se uită cruciș; zbanghiu, sașiu. Un domn scurt, chel... și cu ochii încrucișați. VLAHUȚĂ, O. A. III 131. Aceasta era mai în vîrstă și ceva încrucișată. CREANGĂ, P. 7. ◊ (Adverbial) Ca să-l poată vedea... mai bine, se iuta cam încrucișat. GALAN, Z. R. 393. Tîrgoveții... privindu-l de aproape, au cunoscut că străinul se uita încrucișat cu ochiul stîng. SADOVEANU, D. P. 156. Uită-te-ncrucișat. BIBICESCU, P. P. 374. 3. Care se întretaie. Pe cărări întortocheate și încrucișate, am ajuns la poalele muncelului. IBRĂILEANU, A. 149. Chiar pe această zăpadă ce se topește acum sub adierea încropită a zefirului primăvăratic n-au fost oare tipărite urme încrucișate ale copoilor? ODOBESCU, S. III 41. 4. (Biol.; despre plante și animale) Împerecheat în mod natural sau artificial cu un animal sau o plantă înrudită. 5. (Lingv.; despre două limbi) Care vin în contact strîns și se influențează reciproc.