ÎNAINTARE, înaintări, s. f. Acțiunea de a înainta și rezultatul ei. 1. Mișcare înainte. Rînduind oastea și tot alaiul, dădu poruncă de înaintare spre Iași. SADOVEANU, O. VII 154. ♦ (Sport, concretizat) Totalitatea înaintașilor¹ (2). Înaintarea unei echipe de fotbal este compusă din cinci jucători. 2. Avansare (într-o funcție, într-o demnitate). Inspectorul, în fața căruia tremura toată dăscălimea, îi oferea o înaintare. REBREANU, I. 82. Trebuie... să nu piarză vechimea pentru înaintarea la general de brigadă. CARAGIALE, O. VII 6. 3. (Învechit) Dezvoltare, progres, propășire. Foloasele ce dă literatura la înaintarea civilizației au fost simțite de toate națiile, în toate veacurile. BOLLIAC, O. 47.