ÎMPIETRIT, -Ă, împietriți, -te, adj. 1. (În basme) Prefăcut în piatră, petrificat. Cum sfîrși Afin această povestire se făcu cu totul de piatră, iar Dafin-Împărat și cu doamna Chiralina plînseră trei zile... apoi luară trupul cel împietrit al făcătorului lor de bine și-l puseră în odaia lor. ISPIRESCU, L. 118. 2. Nemișcat, încremenit, înmărmurit, înlemnit, înghețat. Uracu, încăpățînat, ședea împietrit pe prispă. DUMITRIU, N. 93. Toți te priveau împietriți. CAMIL PETRESCU, T. II 225. Pe-nserat intrară în cetate și rămase împietriți văzînd toate ulițele pustii și iarba crescută cît omul pe uliți. POPESCU, B. II 87. 3. Fig. Nesimțitor, insensibil. Scotea lacrimi din orice inimă împietrită. CREANGĂ, A. 12. Cine poate avea așa de împietrită inimă încît să nu sîmtă în sufletul său cea mai mare compătimire și milă pentru acești nenorociți? DRĂGHICI, R. 21.