ÎMBĂTĂTOR, -OARE, îmbătători, -oare, adj. (Rar la propriu) Care îmbată. Spirtul, o esență îmbătătoare. NEGRUZZI, S. I 256. ♦ Fig. (Mai ales despre arome, miresme) Care amețește, tulbură (adesea în chip foarte plăcut); care farmecă; amețitor, tulburător, încîntător. Sub nucul lat Te afli însă izolat, Și-n umbra lui îmbătătoare Trecutul naște ca o floare. MACEDONSKI, O. I 78. Copacii înfloresc, – în aer Plutesc miresme-mbătătoare. VLAHUȚĂ, O. A. 66. Ghiocei înfloriți răspîndeau un miros îmbătător. ODOBESCU, S. III 279.