zăgáz n., pl. urĭ și e (sîrb. zagat, gat, zăgaz, zagatiti, a stăvili. V. zăhată). Stăvilar, ĭezitură, dig. Fig. Înfrînare: a pune un zăgaz pasiunilor. – În Bz. și zăgastru, pl. e. La Vicĭu zăgastru, locu gol dintre păretele grajduluĭ și ĭesle pe unde umblă oameniĭ cînd daŭ mîncare vitelor.