ZVÎCNET, zvicnete, s. n. 1. Zvîcnire. Surorile s-au îmbrățișat și au rămas așa, mute, cu tîmplele apropiate în Scelași zvîcnet al sîngelui. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 181. Simțea că zvîcnetele și durerile i se alină și capul se luminează. SLAVICI, N. I 340. 2. Tremur, tresărire; zvîcnire. Te-a tras după el strîngindu-ți mîna în palma lui caldă și umezită, care zvîcnea din cînd în cînd. Zvîcnetul acesta a fost pentru tine pricină de neliniște. PAS, Z. I 229. Un zvîcnet, un sughiț scurta întins pe spate și a rămas așa, acolo, cu ochii deschiși mari spre cer. POPA, V. 350.