zurgalăŭ și -ălăŭ m. (ung. zörgölö, care mormăĭe, zòrgòlòdni, a mormăi. V. zornăĭ). Clopoțel de tinichea compus din doŭă căpăcele concave îmbucate dintre care cel de jos are o deschizătură și care sună cînd se rostogolește o bobiță care e închisă în el. Sînt și zurgalăĭ dintr’o singură bucată turnațĭ ca și clopotele. Se întrebuințează la gîtu cailor înhămațĭ la sanie, la steaŭa cu care umblă băĭețiĭ la Crăcĭun, la picĭoarele călușarilor, care joacă jocurĭ cadențate (bătuta, Banu Mărăcine ș. a.).