18 definiții pentru zur zurrr zor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ZUR interj. (Adesea cu „r” prelungit) Cuvânt care redă zornăitul metalelor sau zgomotul produs de ciocnirea sau rostogolirea unor obiecte mici. [Var.: zor interj.] – Onomatopee.

ZUR interj. (Adesea cu „r” prelungit) Cuvânt care redă zornăitul metalelor sau zgomotul produs de ciocnirea sau rostogolirea unor obiecte mici. [Var.: zor interj.] – Onomatopee.

zur2 s [At: PAȘCA, GL. / Pl: ? / E: nct] (Trs) Fel de mâncare pregătit din diverse legume.

zur1 i [At: ALECSANDRI, T. 1245 / V: zor, ~ai / E: fo] (Are sau pronunțat cu „r” prelungit) Cuvânt care redă zornăitul metalelor sau zgomotul produs de ciocnirea sau rostogolirea unor obiecte mici etc.

zur interj, (adesea repet, sau pronunțat cu „r”prelungit) Cuvînt care redă zornăitul metalelor sau zgomotul produs de ciocnirea sau rostogolirea unor obiecte mici. • și zor interj. /onomat.

ZUR interj. (Adesea cu «r» prelungit) Onomatopee care redă zornăitul metalelor sau zgomotul produs de ciocnirea sau de rostogolirea unor obiecte mici (mărgele, alune etc.). Cînd venea acasă, zurrr! din pinteni. SADOVEANU, P. 105. ◊ (Substantivat, n.) Ofițerul se îndreptă spre masa cocoanelor... tîrșiind picioarele ca să-și asculte zurul delicat al pintenilor. DELAVRANCEA, S. 129.

ZUR interj. (se folosește, prelungit, pentru a reda zgomotul produs de unele obiecte metalice la ciocnire sau de unele obiecte mici la rostogolire). /Onomat.

zur interj. care arată sunetu oprit al metaluluĭ, precum e al uneĭ săbiĭ în teacă, al unor banĭ în mînă ș. a. V. zang, țur.

ZOR2 interj. v. zur.

zor1 s.n. 1 Activitate însuflețită, febrilă; grabă mare, urgență, sîrguință, febrilitate, însuflețire. Stă truda o clipă... Și zorul pornește mai aprig (VOIC.). ◊ Loc.adv. Cu zor sau cu (tot) zorul = în grabă, repede. Oamenii s-au întors nedumeriți spre locul care le era arătat cu atîta zor (GALAN). De zor = din plin, din toate puterile; cu înfrigurare, cu însuflețire, cu elan. Baba scotocea de zor prin buzunarele șorțului (CĂL.). ◊ Loc.vb. A avea zor = a se grăbi. Cînd avem zor mare, chemăm și din afară (CA. PETR.). A da cuiva zor = a grăbi, a îmboldi pe cineva să facă ceva. Dă zor cailor, ca să ajungă mai repede. ◊ Expr. Zor-zor = în mare grabă. A(-i sau a-și) da zor = a lucra, a acționa cu mare grabă. Am să-mi dau zor, ca să-mi iau, cît mai curînd, licența (SLAV.). A(-i) da zor (înainte) cu (sau că..., să...) = a nu mai conteni cu ceva, a insista. În atmosfera acestor generoase iluzii, el îi dădu zor cu scrisul (VLAH.). 2 Necesitate, urgență neprevăzută, nevoie; strîmtorare, necaz. Armeanul avea alte zoruri (TUD.). ◊ Expr. A nu avea zor de ceva (sau de cineva) = a) a nu-i trebui, a nu-i fi necesar (ceva) numaidecît; b) a nu-i păsa, a nu avea habar de ceva (sau de cineva). Ce zor ai? = ce-ți pasă? ce te interesează? ce-ți trebuie? A nu avea zor să... (sau de a...) = a nu avea interes să... El n-avea nici un zor să se statornicească (VIN.). 3 (înv.) Atac militar; asalt. 4 (înv., reg.) Silnicie. ◊ Dor de zor = dragoste cu sila. ◊ Loc.adv. Cu zorul = cu forța, forțat. Lupta... să-i sărute mîinile cu zorul (CAR.). ◊ Expr. A lua (pe cineva) la zor = a cere (cuiva) socoteală; a dojeni, a mustra. A lua (pe cineva) cu zorul = a constrînge, a forța (pe cineva). • pl. -uri. /<tc. zor „silă, forță”.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

zor interj. – Imită zăngănitul obiectelor metalice. – Var. zur, țur. Creație expresivă, cf. zang.Der. zornăi (var. zurăi, zurui, zorzoi, zorzoni), vb. (a zăngăni), a cărui legătură cu mag. zörrenni (Cihac, II, 540) nu este probabilă; zornăit (var. zornet, zurăit, zuruit), s. n. (zăngănit); zornăială (var. zornăitură, zorzoială), s. f. (zăngănit); zornăitor (var. zuruitor), adj. (zgomotos); zorzoană, s. f. (podoabe, ornamente fără gust), s-ar fi zis la început de cele care se foloseau pentru a face zgomot, cf. țarțam; (în)zorzona, vb. (a se împodobi cu zorzoane, a se împopoțona); zurzur, s. m. (podoabă, zorzoană).

Intrare: zur
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • zur
zurrr interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • zurrr
zor2 (interj.) interjecție
interjecție (I10)
  • zor

zur zurrr zor

  • 1. (Adesea cu „r” prelungit) Cuvânt care redă zornăitul metalelor sau zgomotul produs de ciocnirea sau rostogolirea unor obiecte mici.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX attach_file 2 exemple
    exemple
    • Cînd venea acasă, zurrr! din pinteni. SADOVEANU, P. 105.
      surse: DLRLC
    • (și) substantivat neutru Ofițerul se îndreptă spre masa cocoanelor... tîrșiind picioarele ca să-și asculte zurul delicat al pintenilor. DELAVRANCEA, S. 129.
      surse: DLRLC

etimologie: