ZBÎRN interj. Onomatopee care redă sunetul produs de zborul insectelor, de vibrația unei coarde, de mișcarea fusului sau a sfîrlezei etc. Țugulea priponi caii, apoi dîndu-se de trei ori peste cap se făcu o albină... După ce ajunse acolo, zbîrn! în sus, zbîrn! în jos, intră în casa zmeoaicei. ISPIRESCU, L. 315. Albinei atîta i-a fost și zbîrn! după coș. ȘEZ. III 26. ♦ (Substantivat) Zbîrnîit. Nu mă-ndur a mă mai duce De zbîrnul albinelor, De mirosul florilor. PĂSCULESCU, L. P. 61.