zburătăire sf [At: ALECSANDRI, ap. GHICA, S. 70 / Pl: ~ri / E: zburătăi] (Reg) Azvârlire cu pietre, cu bulgări etc. Si: (pop) zburăturit, zburătuire.

zburătăire s.f v. zburătuire.

ZBURĂTUI, zburătuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A zburătăci (1). 2. A reteza dintr-o lovitură, făcând să cadă, să se prăbușească. – Din zbura.

ZBURĂTUIRE, zburătuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a zburătui și rezultatul ei. [Var.: zburătăire s. f.] – V. zburătui.

zborătui v vz zburătui

zburătui [At: AR (1829), 20 / V: zbor~ / S și: sb~ / Pzi: ~esc / E: zbura + -ui] 1 vr (Reg; d. păsări și d. insecte sau d. stoluri, roiuri etc.) A se zburătăci (1). 2-4 vt (Reg; c. i. puii păsărilor; pex; c. i. copii) A crește (35, 38-39). 5 vt (Pop; c. i. păsări sau, p. ext., animale, oameni) A zburătăci (14). 6 (Reg; c. i. pari) A zburătăci (15). 7 vr (Înv) A se dărâma (3). 8 vt (Înv; c. i. gloanțe, proiectile, pietre) A azvârli (1). 9 vt (Fig) A reteza (1).

zburătuire sf [At: PAMFILE, J. I, 59 / S și: sb~ / Pl: ~ri / E: zburătui] (Pop) Zburătăire.

zburătui vb. IV. tr. (pop.) 1 (compl. indică păsări) A zbura aproape de pămînt. 2 Fig. A reteza dintr-o lovitură, făcînd să cadă, să se prăbușească. Își mișcă brațele... făcute într-adins ca să zburătuiască țeste de dușmani (D. ZAMF.). • prez.ind. -iesc. și zburătăi vb. IV. /zbura + -ătui.

zburătuire s.f (pop.) Acțiunea de a zburătui și rezultatul ei. • pl. -i. și zburătăire s.f. /v. zburătui.

ZBURĂTUI, zburătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A zburătăci (1). 2. A reteza dintr-o lovitură, făcând să cadă, să se prăbușească. – Din zbura.

ZBURĂTUIRE, zburătuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a zburătui și rezultatul ei. [Var.: zburătăire s. f.] – V. zburătui.

ZBURĂTĂI vb. IV v. zburătui.

ZBURĂTUI, zburătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A zburătăci (1). Dorobanțul, zburătuind un stol de lari (= pescăruși) albi cari ciuguleau în petecul de secară de pe podișul ostrovului. VLAHUȚĂ, R. P. 42. Ca mărul lîngă drum... Cîți trec îl zburătuiesc Și de crengi îl sărăcesc. I. CR. IV 216. 2. A face să cadă (dintr-o lovitură). Își mișca brațele din plin, simțindu-le parcă voinice, făcute într-adins, ca să zburătuiască țeste de dușmani. D. ZAMFIRESCU, R. 224. – Variantă: zburătăi vb. IV.

ZBURĂTUIRE s. f. (Rar) Acțiunea de a zburătui; aruncare cu pietre, cu lemne etc. (Atestat în forma zburătăire) Nu mai îndrăzneau a trece pe. strada casei noastre, din cauza zburătăirilor de pietre cu care îi împroșcam. ALECSANDRI, la GHICA, S. 70. – Variantă: zburătăire s. f.

ZBURĂTUI, zburătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A zburătăci (1). 2. A reteza dintr-o lovitură, făcînd să cadă, să se prăbușească. – Din zbura.

ZBURĂTUIRE s. f. (Rar) Acțiunea de a zburătui și rezultatul ei.

sburătuì v. 1. a alunga (cu pietre, cu lemne): câți trec, îi sburătuesc POP.; 2. a se alunga în sbor: graurii se sburătuiau prin stuh. [Tras din sburat, de unde și sburătăci].

zburătăcésc și -ucésc v. tr. (d. zburătură). Lovesc cu zburăturĭ (c’un băț, c’o peatră): copiiĭ zburătăceaŭ nucu ca să cadă nucile. Ĭaŭ la goană (alung) bombardînd: ne răpezeam pe urma omuluĭ și-l zburătăceam cu petre (Sadov. VR. 1907, 9, 38). V. refl. Mă joc zburînd, ĭes zburînd: găinile se zburătăciră din poĭată. – Și -tăĭesc, -tuĭesc. La Chendi (Foĭletoane, 101) zburătoresc.

zburătuĭésc, V. zburătăcesc.

zburătui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zburătuiesc, 3 sg. zburătuiește, imperf. 1 zburătuiam; conj. prez. 1 sg. să zburătuiesc, 3 să zburătuiască

zburătuire (pop.) s. f., g.-d. art. zburătuirii; pl. zburătuiri

zburătui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zburătuiesc, imperf. 3 sg. zburătuia conj. prez. 3 să zburătuiască

zburătuire (pop.) s. f., g.-d. art. zburătuirii; pl. zburătuiri

zburătui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zburătuiesc, imperf. 3 sg. zburătuia; conj. prez. 3 sg. și pl. zburătuiască

zburătuire s. f., g.-d. art. zburătuirii; pl. zburătuiri

ZBURĂTĂI, zburătăiesc, vb. IV. (Var.) Zburătăci. (din zbura)