zaim sm [At: (începutul sec. XVIII) MAG. IST. IV, 144/21 / Pl: ~i / E: tc zaim] (Tcî) 1 Persoană care posedă un lot de pământ în proprietate temporară de la sultan, cu obligația de a presta servicii militare. 2 (Îc) ~-bumbașir Persoană care posedă un lot de pământ în proprietate temporară de la sultan, cu obligația de a presta servicii polițienești. 3 Conac al zaimului (1) Si: timar² (1).

zaim s.m. (turc. înv.) Persoană care primea un lot de pămînt în proprietate temporară de la sultan, cu obligația de a presta servicii militare. La arme, la arme, zaimi, iurulceri! (BOL.). • pl. -i. /<tc. zaim.

zaím m. (turc. zaím, d. ar. ze’im). L. V. Posesoru uneĭ moșiĭ militare care aducea un venit maĭ mare de 2000 de leĭ pe an. V. timar.

ZAIM, zaimi, s. m. (Înv.) Moșier, latifundiar. (din tc. (arab) zaim)

zaim (-mi), s. m. – Proprietar de pămînt. Tc. (arab.) zaim (Șeineanu, III, 130). Sec. XVIII, înv.