VÎRTOS¹ adv. 1. Cu putere, cu forță, cu tărie. Cînd ei mă trag de păr vîrtos Să-i cert și să mă bucur. IOSIF, PATR. 30. Plăieșii din cetate Răspundeau vîrtos și ei. COȘBUC, P. I 328. 2. (La comparativ) Mai cu seamă, mai ales, mai mult, cu atît mai mult. Și mai vîrtos decît slovele mele... Faceți să scapere miezul cuvîntului. DEȘLIU, G. 34. Dacă te-a cunoscut o lighioană, mai vîrtos te cunoaște un om. SADOVEANU, A. L. 148. La toată lumea plăcea, fiindcă era om deștept și blînd... cu purtări alese și, mai vîrtos, cu dare de mînă. CARAGIALE, O. III 32. Sînt oameni ce nu iau îndreptare, Iar mai vîrtos aceia ce vor să ne muncească. ALEXANDRESCU, P. 83. ◊ Expr. Cu atît (sau, învechit, cu cît) mai vîrtos = cu atît mai mult. Dacă-i mustrat acuma pentru faptă, cu atît mai vîrtos ar fi fost mustrat și osîndit atunci. SADOVEANU, D. P. 138. [Ciubotelor] nu le-ar fi păsat nici de potop, cu atît mai vîrtos că aveau turetci. EMINESCU, N. 34. Nime nu îndrăznea a grăi împotriva lui, cu cît mai vîrtos a lucra ceva. NEGRUZZI, S. I 143.