VÎNĂTARE, vînătări, s. f. (Învechit și popular) 1. Vînătaie. 2. Loc aflat la înălțime sau la depărtare mare (care pare de culoare vînătă). Ea s-a dus La vinătarea cerului, La marginea pămîntului. BIBICESCU, P. P. 309. Cînd cineva se suie într-un pom, copac înalt, și ajunge pînă aproape de vîrf, se zice că-i în vînătări. I. CR. VI 252.