VÎNTREA, vîntrele, s. f. (Mai ales la pl.) Pînză de corabie; vetrelă. Din insule bogate, sfîșiind apa, mese O luntre cu vîntrele ce spînzură sumese. EMINESCU, O. IV 306. Ce viață grea duc marinarii!.. suind și coborînd pe scări de gheață... ca să strîngă și să dezvălească vîntre Cele pe tot minutul. GHICA, la CADE. (În forma vintrea) Luntrea cu-ale ei vinlrele spînzurate de catarg. EMINESCU, O. I 154. – Pl. și: vîntreli (ALECSANDRI, P. III 84). – Variantă: vintrea s. f.