vu sn, i [At: O. BÎRLEA, A. P. I, 472 / E: fo] (Reg; de obicei pronunțat cu „u” prelungit sau repetat) Zgomot prelung, puternic (și înfundat) produs de lovirea de un obiect tare, de corpuri sau obiecte care se deplasează cu viteză etc.

vu s.m. (telec.) Unitate de măsură a volumului semnalelor audio în transmisiunile prin electrocomunicații. • /<fr. vu.

VU s.m. invar. Unitate de măsură a volumului semnalelor audio în transmisiunile prin electrocomunicații. [< fr. vu].

VU s. m. unitate de măsură a volumului semnalelor audio în transmisiunile prin telecomunicații. (< fr. vu)

DÉJÀ-VU s. n. (Franțuzism) Impresie intensă, în fața unei situații prezente, de a fi fost trăită în trecut. [Pr.: vü] – Cuv. fr.

pa, vu, ga, di, ke, zo, ni, numele notelor muzicale bisericeștĭ, care corespund cu do, re, mi, fa, sol, la, si.^[1]

vu (unitate de măsură) s. m.

vu s. m.

vu s. m.

*déjà-vu (fr.) [pron. dejavü] s. n.

vu (gr. βου, de la numeralul ’β = 2), denumire dată în muzica psaltică (v. bizantină, muzică) unuia din cele șapte sunete, care corespunde lui mi*.

vu subst. Treapta (nota) pe scara (gama) muzicii bisericești psaltice, situată între „pa” și „ga”. – Din gr. v(ita) + u(vocală de legătură).