13 definiții pentru voluptate


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VOLUPTÁTE, voluptăți, s. f. 1. Plăcere mare a simțurilor, a trupului. 2. Desfătare sufletească; încântare, satisfacție. – Din fr. volupté, lat. voluptas, -atis.

VOLUPTÁTE, voluptăți, s. f. 1. Plăcere mare a simțurilor, a trupului. 2. Desfătare sufletească; încântare, satisfacție. – Din fr. volupté, lat. voluptas, -atis.

voluptate sf [At: LAZĂR, P. T. 107 / Pl: ~tăți / E: fr volupté, lat voluptas, -atis] 1 Plăcere a simțurilor trăită cu intensitate deosebită Si: senzualitate, (rar) voluptuozitate. 2 Stare accentuată de satisfacție fiziologică. 3 (Prc) Satisfacție intensă provocată de actul sexual. 4 (Fig) Satisfacție intensă de ordin moral sau intelectual. 5 (Fig) Emoție estetică. 6 Caracter senzual. 7 Înclinație naturală pentru plăceri senzuale.

VOLUPTÁTE s. f. 1. Plăcere mare a simțurilor. Topită în voluptatea amețelei [dansului] surîdea c-o ușoară cochetărie. BART, L. 156. Într-o lume fără umbră e a soarelui cetate, Totul e lumină clară, radioasă voluptate. EMINESCU, O. IV 132. 2. Desfătare sufletească, încîntare. Printre aceștia, o ființă cu totul excepțională se afla, înzestrată cu toate darurile minții și ale inimii... încît spiritul meu fu un îndelung prilej de contemplare și voluptate. BOGZA, C. O. 5. Își făcea o plăcere din necaz, și din durere, o voluptate. CARAGIALE, O. III 237. Sufletul cu voluptate în extaz adînc plutește. ALECSANDRI, P. A. 126.

VOLUPTÁTE s.f. 1. Plăcere a simțurilor, a trupului. 2. Desfătare sufletească; încântare, satisfacție. [Cf. fr. volupté, lat. voluptas].

VOLUPTÁTE s. f. 1. plăcere a simțurilor, a trupului; voluptuozitate (1). 2. desfătare sufletească; încântare. (< fr. volupté, lat. voluptas)

VOLUPTÁTE ~ăți f. 1) Plăcere mare a simțurilor. 2) Plăcere estetică sau morală deosebită; desfătare sufletească; încântare. /<fr. volupté

voluptate f. 1. plăcerea simțurilor; 2. fig. satisfacțiune dulce, plăcere sufletească: sufletul cu voluptate ’n extaz adânc plutește AL.

*voluptáte f. (lat. volúntas, -átis). Mare plăcere, mare poftă: a bea cu voluptate.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

voluptáte s. f., g.-d. art. voluptắții; pl. voluptắți

voluptáte s. f., g.-d. art. voluptății; pl. voluptăți


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VOLUPTATE s. delectare, desfătare, farmec, încîntare, plăcere, vrajă, (înv. și reg.) tefericie, (înv.) încîntec, (fam.) deliciu, (fig.) savoare. (~ pe care o poate da o lectură bună.)

Intrare: voluptate
voluptate substantiv feminin
substantiv feminin (F117)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • voluptate
  • voluptatea
plural
  • voluptăți
  • voluptățile
genitiv-dativ singular
  • voluptăți
  • voluptății
plural
  • voluptăți
  • voluptăților
vocativ singular
plural

voluptate

  • 1. Plăcere mare a simțurilor, a trupului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN MDN '00 sinonime: voluptuozitate attach_file 2 exemple
    exemple
    • Topită în voluptatea amețelei [dansului] surîdea c-o ușoară cochetărie. BART, L. 156.
      surse: DLRLC
    • Într-o lume fără umbră e a soarelui cetate, Totul e lumină clară, radioasă voluptate. EMINESCU, O. IV 132.
      surse: DLRLC
  • 2. Desfătare sufletească.
    exemple
    • Printre aceștia, o ființă cu totul excepțională se afla, înzestrată cu toate darurile minții și ale inimii... încît spiritul meu fu un îndelung prilej de contemplare și voluptate. BOGZA, C. O. 5.
      surse: DLRLC
    • Își făcea o plăcere din necaz, și din durere, o voluptate. CARAGIALE, O. III 237.
      surse: DLRLC
    • Sufletul cu voluptate în extaz adînc plutește. ALECSANDRI, P. A. 126.
      surse: DLRLC

etimologie: