11 definiții pentru vocalic


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VOCÁLIC, -Ă, vocalici, -ce, adj. Care aparține vocalelor, privitor la vocale. – Din fr. vocalique.

VOCÁLIC, -Ă, vocalici, -ce, adj. Care aparține vocalelor, privitor la vocale. – Din fr. vocalique.

vocalic, ~ă a [At: CUV. D. BĂTR. I, 35 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr vocalique] (Fon) 1 Care aparține vocalelor (1). 2 Privitor la vocale (1). 3 (Îs) Armonie ~ă Fenomen fonetic care constă în potrivirea de timbru a vocalelor din elementele alcătuitoare ale unui cuvânt.

VOCÁLIC, -A, vocalici, -e, adj. Privitor la vocale. Limba romînă este printre limbile cu mare frecvență vocalică. MACREA, F. 36. Armonie vocalică v. armonie.

VOCÁLIC, -Ă adj. Referitor la vocale, al vocalelor. [Cf. it. vocalico, fr. vocalique].

VOCÁLIC, -Ă adj. referitor la vocale, al vocalelor. (< fr. vocalique)

VOCÁLIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de vocale; propriu vocalelor. Sunet ~. /<fr. vocalique

*vocálic, -ă adj. (d. vocală; fr. vocalique). Gram. De vocală, relativ la vocale: armonie vocalică.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vocálic adj. m., pl. vocálici; f. vocálică, pl. vocálice

vocálic adj. m., pl. vocálici; f. sg. vocálică, pl. vocálice


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

VOCÁLIC, -Ă adj. (cf. it. vocalico, fr. vocalique): în sintagmele grup vocalic, sunet vocalic și sistem vocalic (v.).

ARMONÍE VOCALICĂ s. f. + adj. (< fr. harmonie, it. armonia < lat., gr. harmonia + it. vocalico, fr. vocalique): fenomen fonetic existent în limbile fino-ugrice (maghiara, finlandeza, estona, lapona, livona etc.) și turco-tătare, potrivit căruia vocala din sufixul (silaba ultimă) unui cuvânt își orientează, în general, timbrul după cel al vocalelor din silabele anterioare. Astfel, în cuvântul embernek („omului”), din limba maghiară, sunetul „e” din sufixul de dativ -nek își orientează timbrul după timbrul vocalei „e” din silabele cuvântului ember („om”); de asemenea, în cuvântul anyának („mamei”), din aceeași limbă, sunetul „a” din sufixul de dativ -nak își orientează timbrul după timbrul vocalei „a” din silabele cuvântului anya („mamă”).

Intrare: vocalic
vocalic adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vocalic
  • vocalicul
  • vocalicu‑
  • vocalică
  • vocalica
plural
  • vocalici
  • vocalicii
  • vocalice
  • vocalicele
genitiv-dativ singular
  • vocalic
  • vocalicului
  • vocalice
  • vocalicei
plural
  • vocalici
  • vocalicilor
  • vocalice
  • vocalicelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vocalic

etimologie: