vlădícă m., pl. ĭ (vsl. vladyka, domn, duce, d. vlasti-vladon, a porunci, a guverna; rus. vladýka, domn și titlu onorific dat episcopilor; bg. sîrb. vladika. V. vladnic, oblăduĭesc). Vechĭ. Guvernator, principe. Dela vlădică pînă la opincă, dela domn pînă la țăran, tot poporu (V. isop). Azĭ. Fam. Episcop saŭ arhiereŭ. – Vechĭ și vlădic.