vitrit sns [At: LTR / E: ger Vitrit, fr vitrite] 1 Component principal al cărbunilor minerali, negru, lucios și compact Si: vitren. 2 Material sticlos folosit ca izolant între soclul becurilor electrice și capsă.

vitrit s.n. 1 (chim.) Component macroscopic principal al cărbunilor minerali, negru, lucios și compact; vitren. 2 (tehn.) Material sticlos folosit ca izolant între soclul becurilor electrice și capsă. • /<germ. Vitrit, fr. vitrite.

VITRIT s.n. 1. Component principal al cărbunilor, negru, lucios și compact. 2. Material izolant constituit dintr-o sticlă cu mangan. [< germ. Vitrit].

VITRIT s. n. 1. component macroscopic principal al cărbunilor, negru, lucios și compact; vitren. 2. material sticlos, izolant între soclul becurilor electrice și capsă. (< germ. Vitrit)

vitrit (desp. vi-trit) s. n.

vitrit (vi-trit) s. n.

vitrit s. n. (sil. -trit)

vitrit, (engl.= vitrite) constituent petrografic al cărbunilor humici alcătuit din vitrinit (amestec de clarit și → telinit) și dezvoltat sub forma unor lamine de culoare neagră și cu luciu puternic; are spărtură concoidală, se oxidează ușor și produce puțină cenușă prin ardere.