20 de definiții pentru violență violință


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VIOLÉNȚĂ, violențe, s. f. 1. Însușirea, caracterul a ceea ce este violent (1); putere mare, intensitate, tărie. 2. Lipsă de stăpânire în vorbe sau în fapte; impulsivitate, brutalitate, vehemență. 3. Faptul de a întrebuința forța brutală; constrângere, violentare; siluire; încălcare a ordinii legale. ♦ Faptă violentă, impulsivă. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violence, lat. violentia, it. violenza.

violență sf [At: OBRADOVICI, D. 4/13 / P: vi-o~ / V: (înv) ~ție, ~lin~ / Pl: ~țe / E: lat violentia, fr violence] 1 Lipsă de stăpânire a propriilor reacții, sentimente care se reflectă în vorbe sau în fapte Si: impulsivitate. 2 Izbucnire necontrolată, însoțită de obicei de manifestări de asprime, brutalitate (față de cineva). 3 Predispoziție de a-și manifesta sentimentele într-o manieră brutală, virulentă. 4 Expresie a violenței (3). 5 (Ccr) Manifestare brutală, de om violent (1). 6 (Îlav) Cu ~ Extrem de furios. 7 (Îal) În mod grosolan. 8 Lipsă de moderație. 9 Sarcasm. 10 Atitudine sarcastică. 11 (Lpl; șîs ~țe verbale, ~țe de limbaj) Invective. 12 Forță sau constrângere brutală la care o persoană (sau un grup de oameni) recurge pentru a-și atinge scopurile Si: presiune, (îvp) silă, silnicie, (înv) nevoie, potrivnicie, silință, strânsoare, violație (1), (reg) sălăbăgie, sălăbărie. 13 Încălcare a ordinii legale. 14 Faptă caracterizată prin brutalitate și prin nerespectarea drepturilor sau a voinței cuiva. 15 (Fig; îs) Teoria ~ței Teorie sociologică ce absolutizează rolul folosirii violenței (12) de către unii oameni împotriva altora, pe o anumită treaptă a dezvoltării sociale, în explicarea genezei inegalității sociale, a claselor și a statului. 16 (Liv; îe) A face ~ unei fete A viola (6). 17 Forță dezlănțuită cu care se manifestă un fenomen natural, un proces fizic etc. 18 Intensitate deosebit de mare a unui sentiment, a unei senzații.

violență s.f. 1 Însușirea a ceea ce este violent; forță, tărie, intensitate; vehemență; acuitate. Epidemia a început cu o violență extremă (BRĂ.). ♦ Intensitate deosebit de mare cu care se dezlănțuie, se manifestă o stare sufletească, un sentiment etc. 2 Lipsă de stăpînire în vorbe sau în fapte; impulsivitate, brutalitate; vehemență, furie. Tot corpul i se cutremura de violență și durere (D. ZAMF.). ◊ Loc.adv. Cu violență = extrem de furios; dur, crunt, brutal. Masca... fu ruptă cu violență (ARGH.). 3 Utilizarea forței, sub diferite forme (presiune, constrîngere, represiune fizică etc.) în relațiile interumane sau interstatale în scopul impunerii voinței străine și al supunerii acelora împotriva cărora ea se exercită. Eu sînt împotriva violenței (H. LOV.). ◊ (sociol.) Teoria violenței = teorie sociologică potrivit căreia inegalitatea socială își are originea în folosirea, pe o anumită treaptă a dezvoltării sociale, a violenței de către unii oameni împotriva altora. ♦ Faptă violentă, impulsivă. 4 (jur.) Orice constrîngere a liberei voințe; încălcare a ordinii legale. • sil. vi-o-. pl. -e. /<fr. violence, lat. violentĭa, -ae, it. violenza.

VIOLÉNȚĂ, violențe, s. f. 1. Însușirea, caracterul a ceea ce este violent (1); putere mare, intensitate, tărie. 2. Lipsă de stăpânire în vorbe sau în fapte; vehemență, furie. 3. Faptul de a întrebuința forța brutală; constrângere, violentare; siluire; încălcare a ordinii legale. ♦ Faptă violentă, impulsivă. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. violence, lat. violentia, it. violenza.

VIOLÉNȚĂ, violențe, s. f. 1. Însușirea a ceea ce este violent; putere mare, intensitate, tărie. L-am apucat de braț cu violență. SADOVEANU, N. F. 140. Inima lui se contrase cu violență. EMINESCU, N. 71. 2. Nestăpînire în vorbe sau în fapte; vehemență. Era un articol de o deosebită violență, tinzînd să dărîme dintr-o dată și răsunător un succes nu numai brusc, ci și brutal. SADOVEANU, E. 179. Era vestit... pentru violența și strășnicia sa. GHICA, la CADE. 3. Faptul de a întrebuința forța brutală; constrîngere, siluire, violentare. Contradicțiile dintre clasele sociale antagoniste se rezolvă prin explozie, prin revoluția social-politică, lichidarea vechiului fiind cu neputință fără întrebuințarea violentei. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 360, 3/1. – Variantă: (învechit) violínță (HASDEU, I. V. 246, IONESCU, M. 63) s. f.

VIOLÉNȚĂ s.f. 1. Însușirea a ceea ce este violent; tărie, intensitate; vehemență; acuitate. 2. Nestăpânire de sine. 3. Brutalitate; siluire fizică. 4. (Jur.) Orice constrângere a liberei voințe; încălcare a ordinii legale. [Pron. vi-o-, pl. -țe. / cf. fr. violence, it. violenza, lat. violentia].

VIOLÉNȚĂ s. f. 1. însușirea a ceea ce este violent; tărie, intensitate; vehemență; acuitate. 2. lipsă de stăpânire de sine; impulsivitate, brutalitate; siluire. 3. folosirea forței în relațiile interumane sau interstatale. ♦ teoria ĕi = teorie sociologică potrivit căreia inegalitatea socială își are geneza în folosirea, pe o anumită treaptă a dezvoltării, a violenței de către unii oameni împotriva altora. 4. (jur.) orice constrângere a liberei voințe; încălcare a ordinii legale. (< fr. violence, lat. violentia, it. violenza)

VIOLÉNȚĂ ~e f. 1) Faptul de a viola; aplicare a forței fizice. 2) Forță brutală de oprimare. Act de ~. 3) Pornire naturală de a-și exprima în mod brutal sentimentele. ~ verbală. 4) Forță brutală (a unui lucuru sau fenomen). ~a vântului. /<fr. violence, lat. violentia, it. violenza

violență f. 1. caracterul celor violente; 2. torță de care se uzează în contra dreptului comun, în contra legilor, în contra libertății publice.

*violénță f., pl. e (lat. violentia). Caracteru de a fi violent: e bine să-țĭ poțĭ stăpîni violența. Faptă violentă, silă: cu bețivu a trebuit să recurgem la violență ca să-l dăm afară. Loc. adv. Vîntu bătea cu violență, a proceda cu violență.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

violénță (vi-o-) s. f., g.-d. art. violénței; pl. violénțe

violénță s. f. (sil. vi-o-), g.-d. art. violénței; pl. violénțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VIOLÉNȚĂ s. 1. agresivitate, brutalitate, duritate, impulsivitate, nestăpânire. (O ~ temperamentală.) 2. v. răutate. 3. v. forță. 4. v. vehemență. 5. impetuozitate, înfocare, vehemență. (Se apără, ripostează cu ~.) 6. v. intensitate.

VIOLENȚĂ s. 1. agresivitate, brutalitate, duritate, impulsivitate, nestăpînire. (O ~ temperamentală.) 2. asprime, barbarie, brutalitate, cruzime, ferocitate, neîndurare, neomenie, răutate, sălbăticie, vitregie, (rar) nemilă, nemilostivire, (pop.) cîinie, cîinoșenie, (înv. și reg.) năsilnicie, (înv.) crîncenie, cruzie, cumpliciune, cumplire, grozăvie, neomenire, răiciune, sălbătăcime, sălbăticiune, sirepie, varvarie, (fig.) duritate. (~ purtării cuiva.) 3. constrîngere, forță, silă, silnicie, (livr.) servitute, (Ban.) sălăbărie, (înv.) nevoie, potrivnicie, silință, silnicire, strînsoare, (fig.) presiune. (Bunuri obținute prin ~.) 4. vehemență, virulență. (Un discurs de o mare ~.) 5. impetuozitate, înfocare, vehemență. (Se apără, ripostează cu ~.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

VIOLENTA NEMO IMPERIA CONTINUIT DIU (lat.) nu poate ține mult o conducere bazată pe violență – Seneca, „Troades”, 2, 259.

Intrare: violență
violență substantiv feminin
  • silabație: vi-o- info
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • violență
  • violența
plural
  • violențe
  • violențele
genitiv-dativ singular
  • violențe
  • violenței
plural
  • violențe
  • violențelor
vocativ singular
plural
violință substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • violință
  • violința
plural
  • violințe
  • violințele
genitiv-dativ singular
  • violințe
  • violinței
plural
  • violințe
  • violințelor
vocativ singular
plural

violență violință

  • 1. Însușirea, caracterul a ceea ce este violent (1.); putere mare.
    exemple
    • L-am apucat de braț cu violență. SADOVEANU, N. F. 140.
      surse: DLRLC
    • Inima lui se contrase cu violență. EMINESCU, N. 71.
      surse: DLRLC
  • 2. Lipsă de stăpânire în vorbe sau în fapte.
    exemple
    • Era un articol de o deosebită violență, tinzînd să dărîme dintr-o dată și răsunător un succes nu numai brusc, ci și brutal. SADOVEANU, E. 179.
      surse: DLRLC
    • Era vestit... pentru violența și strășnicia sa. GHICA, la CADE.
      surse: DLRLC
  • 3. Faptul de a întrebuința forța brutală; încălcare a ordinii legale.
    exemple
    • Contradicțiile dintre clasele sociale antagoniste se rezolvă prin explozie, prin revoluția social-politică, lichidarea vechiului fiind cu neputință fără întrebuințarea violentei. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 360, 3/1.
      surse: DLRLC
    • 3.1. Teoria violenței = teorie sociologică potrivit căreia inegalitatea socială își are geneza în folosirea, pe o anumită treaptă a dezvoltării, a violenței de către unii oameni împotriva altora.
      surse: MDN '00
    • 3.2. Faptă violentă, impulsivă.
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie: