14 definiții pentru vinovăție


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VINOVĂȚÍE, vinovății, s. f. Faptul de a fi vinovat; faptă comisă de cel vinovat; starea celui vinovat; culpabilitate, vină. – Vinovat + suf. -ie.

VINOVĂȚÍE, vinovății, s. f. Faptul de a fi vinovat; faptă comisă de cel vinovat; starea celui vinovat; culpabilitate, vină. – Vinovat + suf. -ie.

vinovăție sf [At: CANTEMIR, I. I. I., 49 / Pl: ~ii / E: vinovat + -ie] 1 Starea celui vinovat (5). 2 (Asr) Abatere de la normele morale, juridice etc. susceptibilă de a fi sancționată. 3 (Înv) Acuzație formulată (în justiție) împotriva cuiva.

vinovăție s.f. Faptul de a fi vinovat; culpabilitate, vină. Un sentiment penibil de vinovăție (CĂL.). ♦ Starea unei persoane față de fapta sa ilicită și față de rezultatele ei. Vinovăția îl copleșise. ♦ Faptă comisă de cel vinovat. Își recunoaște vinovăția. • pl. -ii. g.-d. -iei. /vinovat + -ie.

VINOVĂȚÍE, vinovății, s. f. Faptul de a fi vinovat, starea celui vinovat; culpabilitate, vină. Cu o umbră de vinovăție pe față, surîse șters. DUMITRIU, N. 40.

VINOVĂȚÍE ~i f. Stare a celui vinovat de ceva; vină; culpabilitate. [G.-D. vinovăției] /vinovat + suf. ~ie

vinovățíe f. (d. vinovat). Culpabilitate: a stabili vinovăția acuzatuluĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vinovățíe s. f., art. vinovățía, g.-d. art. vinovățíei; pl. vinovățíi, art. vinovățíile

vinovățíe s. f., art. vinovățía, g.-d. art. vinovățíei; pl. vinovățíi, art. vinovățíile


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VINOVĂȚIE s. abatere, culpabilitate, culpă, eroare, greșeală, păcat, vină, (livr.) eres, (rar) prihană, (înv. și reg.) teahnă, (reg.) greș, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) cusur, săblaznă, scandal, smintă, sminteală, (fig.) rătăcire, (înv. fig.) rătăceală. (~ lui e de gravitate minoră.)

Vinovăție ≠ candoare, inocență, nevinovăție


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

VINOVĂȚIE. Subst. Vinovăție, vină, culpă, culpabilitate. Greșeală, greș (înv. și reg.), eroare, incorectitudine, abatere, rătăcire (fig.), păcat, păcătuire, sacrilegiu, impietate; păcatul strămoșesc (originar). Contravenție, ilegalitate, infracțiune, delict, recidivă, crimă. Învinovățire, învinuire, inculpare, acuzare, acuzație, imputare, imputație, incriminare, incriminație (înv.). Învinuit, inculpat, culpaș (înv.), împricinat, pricinaș (pop.), acuzat, pîrît; făptaș, făptuitor; infractor, contravenient, recidivist, delincvent, criminal, criminalist (înv.). Țap ispășitor (fig). Adj. Vinovat, de vină, culpabil, culpaș (înv.), greșit (înv. și reg.). Învinuit, acuzat, împricinat, pricinaș (pop.), incriminat. Vb. A fi vinovat, a fi în culpă, a se face vinovat, a greși, a păcătui, a intra (a cădea) în păcat (păcate), a-și face păcate cu cineva; a comite (a săvîrși) o infracțiune (un delict, o crimă), a contraveni. A purta vina, a se simți vinovat, a avea sentimentul vinovăției, a avea ceva pe suflet (pe conștiință), a fi (a se simți, a se ști) cu musca pe căciulă, a da din colț în colț. A băga (cuiva) vină, a da (a arunca, a pune) vina pe cineva, a face cuiva o vină din (pentru) ceva, a găsi vinovat (pe cineva), a-i da cuiva greș (înv.), a-i face cuiva proces de intenții, a învinovăți, a învinui, a inculpa, a acuza, a pîrî, a imputa, a incrimina. A-și recunoaște vina, a-și pune cenușă în cap, a se învinovăți, a se învinui. V. constrîngere, eroare, hoție, ilegalitate, închisoare, înșelătorie, omor, pedeapsă.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

NEMO PRAESUMITUR MALUS NISI PROBETUR (lat.) nimeni nu este socotit vinovat dacă nu se dovedește (vinovăția) – Principiu de drept roman.

Intrare: vinovăție
vinovăție substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vinovăție
  • vinovăția
plural
  • vinovății
  • vinovățiile
genitiv-dativ singular
  • vinovății
  • vinovăției
plural
  • vinovății
  • vinovățiilor
vocativ singular
plural

vinovăție

  • 1. Faptul de a fi vinovat; faptă comisă de cel vinovat; starea celui vinovat.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: culpabilitate vină attach_file un exemplu
    exemple
    • Cu o umbră de vinovăție pe față, surîse șters. DUMITRIU, N. 40.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Vinovat + sufix -ie.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX