vileág (ea dift.) n., pl. inuz. urĭ (ung. világ, lume, lumină. Cp. cu lume). Vechĭ. Locu de adunare a fie-căruĭ boĭer orĭ țăran chemat la războĭ orĭ revistă ca să i se inspecteze calu și armele (Ĭorga, Ist. Arm. Rom. I, 201). Azĭ. În vileag, în lume, în public. A da, a scoate în vileag, a divulga, a da de gol. V. stambă, bedreag, maĭdan). A te da în vileag, a te expune publiculuĭ și criticiĭ (cînd ar trebui să staĭ la o parte). În vileagu vîntuluĭ, în vĭeliștea vîntuluĭ, în bătaĭa vîntuluĭ (V. áret). Cît e lumea și vileagu, cît e lumea și pămîntu, pretutindenĭ.