vienez, ~ă [At: GOLESCU, Î. 97 / P: vi-e~ / S și: ~es / Pl: ~i, ~e / E: Viena + -ez cf fr viennois] 1-2 smf Persoană care face parte din populația de bază a orașului Viena sau este originară de acolo Si: (îvr) vienean (1-2). 3 smp Populație care locuiește în Viena Si: (îvr) vienean (3). 4-5 a Care aparține orașului Viena sau vienezilor (3) Si: (îvr) vienean (4-5), vienesc (1-2). 6-7 a Privitor la orașul Viena sau la vienezi (3) Si: (îvr) vienean (6-7), vienesc (3-4). 8 a Originar din orașul Viena Si: (îvr) vienean (8), vienesc (5).

vienez, -ă s.m, s.f, adj. 1 s.m., s.f. Persoană care face parte din populația de bază a orașului Viena sau este originară de acolo; (la pl. m.) locuitorii Vienei. 2 adj. Care aparține orașului Viena sau vienezilor, care se referă la orașul Viena sau la vienezi; care este originar din orașul Viena. ◊ Clasicismul vienez v. clasicism. • sil. vi-e-. pl. -i, -e. /nm. pr. (capitala Austriei) Viena + -ez; cf. fr. viennois.

VIENEZ², -Ă, vienezi, -e, s. m. și f. Persoană care este originară din Viena sau care locuiește în Viena.

VIENEZ¹, -Ă, vienezi, -e, adj. De la sau din Viena; ca al locuitorilor din Viena; ca la Viena. Muzică vieneză. ◊ Șnițel vienez = carne muiată în ou și în pesmet, apoi prăjită în tigaie.

vienez (desp. vi-e-) adj. m., s. m., pl. vienezi; adj. f., s. f. vieneză, pl. vieneze

vienez (vi-e-) adj. m., s. m., pl. vienezi; adj. f., s. f. vieneză, pl. vieneze

vienez s. m., adj. m. (sil. vi-e-), pl. vienezi; f. sg. vieneză, g.-d. art. vienezei, pl. vieneze

vienez s. m., adj. m. (sil. vi-e-), pl. vienezi; f. sg. vieneză, g.-d. art. vienezei, pl. vieneze

Vienez, Vieneză sb.

vieneză, școală ~ A. În sec. 18, compozitorii vienezi G. Chr. Wagenseil, M.G. Monn, K. Ditters von Dittersdorf, Fr.A. Hoffmeister ș.a. contribuie la edificarea bazelor clasicismului* muzical pe multiple planuri: a) dezvoltarea muzicii instr. și orch.; b) substituirea – în muzica orch. – a scriiturii contrapunctice* de tip baroc* prin monodia acompaniată; c) conturarea formei de sonată* simultan în muzica de cameră* și în lucrările de orch.; d) alcătuirea ciclului (I, 2) simf. cvadripartit; e) prefigurarea speciei cvartetului (2) de coarde în lucrările intitulate Divertimenti, Kassation, Serenade; f) evoluția scriiturii vocale de la normele contrapunctului palestrian la concepția preponderent omofonă* clasică (v. sinfonie, sonată). B. În a doua jumătate a sec. 18 și prima parte a sec. 19, Viena este centrul desfășurării etapei clasice a muzicii culte europ., etapă cunoscută sub denumirea de clasicism vienez. Compozitorii v. sunt Joseph Haydn, Wolfgang Amadeus Mozart și Ludwig van Beethoven. Muzica lor se caracterizează printr-un înalt grad de organizare a fiecărui element al discursului sonor, cu respectarea cerințelor estetice transmise prin tradiție, ceea ce conferă un echilibru ales lucrărilor lor. Funcționalismul* tonal guvernează cu severitate atât legile armoniei (III, 1) cât și desfășurările melodice. Sintaxele (1) muzicale cultivate cu predilecție sunt omofonia și monodia* acompaniată. Criteriul tonal se află și la baza alcătuirii formelor*, a delimitării secțiunilor acestora, construcțiile muzicale clasice sprijinindu-se pe două tipuri de structuri: a) structuri constante tonal (teme) și b) structuri instabile tonal (secțiuni de tranziție, procese dezvoltatoare). În această perioadă se cristalizează următoarele forme: forma de lied* (cu variantele menuet* sau scherzo*), forma de rondo* și forma de sonată. Aceasta din urmă este construcția cea mai specifică clasicismului muzical, prezentă atât în muzica de cameră* cât și în muzica pentru orch. și contaminând structurile formale menționate anterior. Compozitorii clasici fixează tiparul simfoniei, al cvartetului (2) de coarde, al sonatei instr. precum și tiparul clasic al concertului* instr. V. reprezintă un moment de culme în istoria muzicii europ. C. („Noua școală vieneză”) Grupul celor trei compozitori – Arnold Schönberg, Alban Berg și Anton Webern – care activează la Viena în prima jumătate a sec. 20 și ale căror realizări în domeniul esteticii muzicale și al organizării limbajului muzical au avut o influență deosebită asupra gândirii muzicale a sec. nostru. Principiile și tehnicile de compoziție (2) datorate noii ș.v. sunt următoarele: 1) expresionismul* muzical; 2) dodecafonismul*; 3) serialismul*; punctualismul*; 4) tehnica vocală intitulată Sprechgesang*. Prin creația ca și prin lucrările lor teoretice, Schönberg, Berg și Webern introduc în circuitul ideilor muzicologice două judecăți fundamentale: 1. teoria tonalității (1) reprezintă o perioadă istorică delimitată în evoluția muzicii culte europ. și 2) abolirea unui sistem de organizare a materialului sonor trebuie să fie succedată de instituirea unui alt ansamblu de legi de organizare a vocabularului și a formelor muzicale.

CERCUL VIENEZ, grupare filozofică constituită între anii 1922-1923 de M. Schlick pe lîngă Catedra de științe inductive a Universității din Viena. Reprezentanți: R. Carnap, O. Neurath, H. Hahn, K. Gödel. A funcționat pînă în 1936. În cadrul cercului s-au pus bazele „pozitivismului logic” sau „empirismului logic”.