victorie³ sf [At: SCRIBAN, D. / Pl: ~ii / E: nct] 1 (Mun) Sortiment de satin pentru căptușit rochiile. 2 (Mun; Mol) Tuplan¹ (scrobit).

victorie² sf [At: ALECSANDRI, O. P. 141 / V: ~ia / Pl: ~ii / E: fr victoria] Trăsură de lux, descoperită, cu două locuri (folosită în trecut).

victorie¹ sf [At: N. COSTIN, LET. II, 69/8 / Pl: ~ii / E: lat victoria, fr victoire] 1 Succes repurtat asupra inamicului într-un război¹, într-o bătălie, într-o revoluție (armată) etc. Si: biruință (2), izbândă. 2 Succes obținut asupra unui adversar sau a unei grupări adverse într-o competiție. 3 (Spc) Reușită într-o competiție sportivă. 4 Impunere a unei valori morale, spirituale, intelectuale (rezultată prin confuntarea dintre realități opuse) Si: triumf. 5 Succes moral obținut prin dominarea propriilor instincte, pasiuni etc. 6 Succes obținut prin înfăptuirea unui ideal (depășind unele dificultăți). 7 Rezultat remarcabil într-o activitate.

victorie² s.f. Trăsură de lux, descoperită, cu două locuri (folosită în trecut). • pl. -ii. g.-d. -iei. /<fr. victoire.

victorie¹ s.f. 1 Succes repurtat asupra inamicului într-un conflict armat, într-un război, într-o bătălie, într-o revoluție; biruință, izbîndă. Victoriile lui Ștefan cel Mare împotriva turcilor. 2 Succes (împotriva unui rival) obținut într-o competiție sportivă, într-un concurs, la un examen etc. 3 Afirmare, impunere, supremație a unei valori morale, a unei idei, a unei teorii, a unei politici etc. asupra altora opuse. Creația este pentru el o victorie asupra materiei (VIANU). 4 Succes, rezultat deosebit de bun obținut prin înfăptuirea unui țel, a unui ideal (depășind obstacole, dificultăți). Medicamentul reprezenta o victorie a medicinei. • pl. -ii. g.-d. -iei. /<lat. victorĭa, -ae, fr. victoire.

VICTORIE, victorii, s. f. 1. Succes în război, în luptă; biruință, izbîndă. Armata romînă a obținut o mare victorie pe frontul de la Mărășești. 2. Succes obținut într-o competiție, la un concurs. Echipa noastră de fotbal a obținut victoria. 3. Fig. Biruință a unei idei, a unei teorii sau a unei politici asupra altora opuse; reușita unui principiu. Victoria socialismului în U.R.S.S. ♦ Rezultat deosebit obținut într-un domeniu de activitate. Victoria metalurgiștilor de la Hunedoara.

VICTORIE s.f. 1. Biruință, izbîndă (într-un război, într-o luptă etc.). 2. Succes obținut împotriva unui rival. 3. Biruință a unei idei, a unui principiu etc. ♦ Rezultat deosebit obținut într-un domeniu de activitate. [Gen. -iei. / < lat. victoria].

VICTORIE s. f. 1. biruință, izbândă (într-un război). 2. succes împotriva unui rival; reușită într-o competiție. 3. biruință a unei idei, a unui principiu etc. ◊ rezultat deosebit obținut într-un domeniu de activitate. (< lat. victoria)

VICTORIE ~i f. Succes deplin obținut printr-un efort deosebit (într-un domeniu); biruință; izbândă. A repurtat o ~. [G.-D. victoriei. Sil. -ri-e] /<lat. victoria, fr. victoire

victorie f. 1. învingerea inamicului; 2. izbândă asupra altora sau peste sine însuș; 3. Mit. victoria divinizată; 4. statua Victoriei.

*victórie f. (lat. victoria, fr. victoire). Biruință, izbîndă: a repurta o victorie. Succes, reușită. Un fel de trăsură boĭerească maĭ înaltă la spate (cum îs maĭ toate birjile astăzĭ). Mold. Tulpan scrobit (în Munt. tulpan topit). Munt. Un fel de satin de căptușit rochiile.

victoria sf vz victorie²

victorie (desp. -ri-e) s. f., art. victoria (desp. -ri-a), g.-d. art. victoriei; pl. victorii, art. victoriile (desp. ri-i-)

victorie (-ri-e) s. f., art. victoria (-ri-a), g.-d. art. victoriei; pl. victorii, art. victoriile (-ri-i-)

victorie s. f. (sil. -ri-e), art. victoria (sil. -ri-a), g.-d. art. victoriei; pl. victorii, art. victoriile (sil. -ri-i-)

VICTORIE s. 1. v. biruință. 2. izbândă, reușită, succes. (~ echipei de handbal.)

VICTORIE s. 1. biruință, izbîndă. (O mare ~ în luptă.) 2. izbîndă, reușită, succes. (~ echipei de handbal.)

Victorie ≠ eșec, înfrângere

victorie (-ii), s. f. – 1. Biruință. – 2. Trăsură cu cai. Lat. victoria (sec. XIX). – Der. victorios, adj., din fr. victorieux.

VICTORIE. Subst. Victorie, biruință, biruire, învingere, înfrîngere, izbîndă, triumf, triumfare (rar); succes, reușită, reușire (rar), izbutire. Glorie, mărire, onoare, slavă, fală, faimă, renume. Laurii victoriei. Învingător, biruitor. Adj. Victorios, biruitor, învingător, izbînditor (rar), triumfător; triumfal, triumfalnic (neobișnuit). Învins. Vb. A fi victorios, a ieși victorios, a obține (a repurta) o victorie; a birui a învinge, a înfrînge, a izbîndi, a triumfa; a repurta un succes, a reuși, a izbuti. A se acoperi de glorie. Adv. (În mod) victorios. V. cîștig, glorie, succes.

victorie, adj. – (ref. la oi) Jumătate roșie, jumătate neagră (Precup, 1926). – Et. nec.

victorie, adj. – (ref. la oi) Jumătate roșie, jumătate neagră (Precup 1926). – Et. nec.

Victorie à la Pyrrhus – În anul 279 î.e.n., Pyrrhus (sau Pyrrhos), ilustru comandant militar grec, rege al Epirului, a reușit să-i învingă pe romani la Auscullum, cu prețul unor sacrificii și pierderi imense. După această bătălie în care armata sa a fost aproape complet nimicită, el a răspuns celor ce-l felicitau pentru biruință: „Dacă dobîndesc încă o asemenea victorie, sînt pierdut!” (Si alteram talem victoriam reportavero, mea erit pernicies). De aici s-a născut expresia „Victorie à la Pyrrhus”, care înseamnă o izbîndă foarte scump plătită. IST.

victorie s. f., sg. meci de fotbal jucat de două echipe la o singură poartă.