10 definiții pentru viconte


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VICÓNTE, viconți, s. m. Titlu de noblețe ereditar, inferior contelui și superior baronului; persoană care poartă acest titlu. – Din fr. vicomte.

VICÓNTE, viconți, s. m. Titlu de noblețe ereditar, inferior contelui și superior baronului; persoană care poartă acest titlu. – Din fr. vicomte.

viconte sm [At: AR (1829), 2502/31 / S și: (înv) ~omte / Pl: ~nți / E: fr vicomte] 1 Titlu de noblețe ereditar, inferior celui de conte și superior celui de baron. 2 Persoană care poartă titlul de viconte (1).

viconte s.m. Titlu de noblețe ereditar, inferior celui de conte și superior celui de baron. ♦ Persoană care poartă acest titlu. • pl. -ți. /<fr. vicomte.

VICÓNTE, viconți, s. m. (În unele țări din apus) Titlu de noblețe ereditar, intermediar între baron și conte; persoană purtînd acest titlu.

VICÓNTE s.m. (În unele țări din Apus) Titlu de noblețe ereditar, intermediar între baron și conte; persoană care are acest titlu. [< fr. vicomte].

VICÓNTE s. m. titlu de noblețe ereditar, între baron și conte. (< fr. vicomte)

VICÓNTE ~ți m. (în unele țări; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Reprezentant al nobilimii cu grad superior baronului și inferior contelui. /<fr. vicomte

*vicónte m. (fr. vicomte, d. mlat. vicecomes, -cómitis, adică viceconte, it. visconte). Nobil între baron și conte. – Fem. -tésă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

Intrare: viconte
substantiv masculin (M46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • viconte
  • vicontele
plural
  • viconți
  • viconții
genitiv-dativ singular
  • viconte
  • vicontelui
plural
  • viconți
  • viconților
vocativ singular
  • viconte
plural
  • viconților

viconte

  • 1. Titlu de noblețe ereditar, inferior contelui și superior baronului; persoană care poartă acest titlu.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: