veștmântar¹ sm vz veșmântar

veștmântar², ~ă a [At: CAMIL PETRESCU, O. II, 84 / Pl: ~i, ~e / E: vestimentar pad veșmânt] (Rar) 1-2 Vestimentar (1-2).

vestmântar smn vz veșmântar

veșmântar [At: I. GOLESCU, C. / V: (rar) ~ștm~ sm, (înv) vestm~ snm / Pl: ~e sn, ~i sm / E: veșmânt + -ar] 1 sn (Înv) Șifonier. 2 sm Persoană însărcinată cu îngrijirea (și păstrarea) veșmintelor bisericești, îndeplinind și unele servicii la oficierea cultului religios.

veșmîntar s.n., s.m. 1 s.n. (înv.) Șifonier. 2 s.m. Persoană însărcinată cu îngrijirea (și păstrarea) veșmintelor bisericești, îndeplinind și unele servicii la oficierea cultului religios. 3 s.n. Veșmîntărie, sacristie. • pl. n. -e, m. -i. /veșmînt + -ar.

VEȘTMINTAR s. m. v. veștmîntar¹.

VEȘTMÎNTAR¹, veștmîntari, s. m. (Și în forma veștmintar) Persoană care îngrijește de veșmintele bisericești. După slujbă, imperiala podoabă, dusă ceremonios de către veștmintari, din biserica mare în paraclis. CONTEMPORANUL, S. II, 1956, nr. 507, 5/1. – Variantă: veștmintar s. m.

VEȘTMÎNTAR², -Ă, veștmintari, -e, adj. (Rar) Privitor la îmbrăcăminte, de îmbrăcăminte; vestimentar. Aceste deosebiri veștmîntare. CAMIL PETRESCU, O. II 84.

VEȘMÎNTAR¹, veșmîntari, s. m. Persoană care îngrijește de veșmintele bisericești. – Din veșmînt + suf. -ar.

VEȘMÎNTAR², -Ă, veșmîntari, -e, adj. (Rar) Vestimentar. – Din veșmînt (după vestimentar).

veșmântar, veșmântare s. n. Loc în altar în partea de miazăzi a bisericii, unde se păstrează veșmintele liturgice; diaconic, veșmântărie. – Din veșmânt + suf. -ar.

VEȘMÂNTAR adj. v. vestimentar.

veșmîntar adj. v. VESTIMENTAR.