verișor, ~oară [At: (a. 1781) FURNICĂ, D. C. 90 / V: (reg) verșoară, varișoară, vrișoară sf / Pl: ~i, ~oare / Vc: ~ule, (îvr) ~oare sm, verișoară, (rar) ~oaro sf / E: văr + -ișor] 1-2 smf (Șhp) Văr (1-2). 3 smf (Fam; la vocativ) Termen de adresare către o persoană, care marchează un raport de egalitate între vorbitori. 4 sf (Reg; șîs ~oară dă cruce) Soră de cruce. 5 sf (Arg) Iubită.

verișor, -oară s.m., s.f. Dim. al lui văr; (reg.) văruc, vericea, vericică, verișană. • pl. -ori, -oare. /văr + -ișor.

VERIȘOR, -OARĂ, verișori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui văr. Ce faci așa fețe, verișoară? GALACTION, O. I 70. Cu un numeros contingent de nepoți și nepoate, de veri și verișoare, de fini și fine, era posedată de un tiranic demon matrimonial. C. PETRESCU, C. V. 177. Să nu ne lăsăm pînă n-om dobîndi o verișoară. DELAVRANCEA, O. II 347.

verișor m. formă mângâietoare pentru văr.

verișór, -oáră s. (dim. d. văr. D. rom. vine ung. vérsár și vésár). Vest. Văr. – În est, ob. văr.

varișoară sf vz verișor

verșoară sf vz verișor

vrișoară sf vz verișor

verișor (fam.) s. m., pl. verișori

verișor s. m., pl. verișori

verișor s. m., pl. verișori

VERIȘOR s. văr, (pop. și fam.) veric, verișcan, (Maram.) verincel. (Sunt ~i primari.)

VERIȘOR s. văr, (pop. și fam.) veric, verișcan, (Maram.) verincel. (Sînt ~ primari.)