verișoară sf [At: CIHAC, I, 305 / V: văr~ / Pl: ~re / E: vară + -ișoară] 1-2 (Reg; șhp) Vericică¹ (1-2).

verișoară f. V. vară.

vărișoară sf vz verișoară

verișor, ~oară [At: (a. 1781) FURNICĂ, D. C. 90 / V: (reg) verșoară, varișoară, vrișoară sf / Pl: ~i, ~oare / Vc: ~ule, (îvr) ~oare sm, verișoară, (rar) ~oaro sf / E: văr + -ișor] 1-2 smf (Șhp) Văr (1-2). 3 smf (Fam; la vocativ) Termen de adresare către o persoană, care marchează un raport de egalitate între vorbitori. 4 sf (Reg; șîs ~oară dă cruce) Soră de cruce. 5 sf (Arg) Iubită.

verișor, -oară s.m., s.f. Dim. al lui văr; (reg.) văruc, vericea, vericică, verișană. • pl. -ori, -oare. /văr + -ișor.

VERIȘOR, -OARĂ, verișori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui văr. Ce faci așa fețe, verișoară? GALACTION, O. I 70. Cu un numeros contingent de nepoți și nepoate, de veri și verișoare, de fini și fine, era posedată de un tiranic demon matrimonial. C. PETRESCU, C. V. 177. Să nu ne lăsăm pînă n-om dobîndi o verișoară. DELAVRANCEA, O. II 347.

verișór, -oáră s. (dim. d. văr. D. rom. vine ung. vérsár și vésár). Vest. Văr. – În est, ob. văr.

verișoară s. f., g.-d. art. verișoarei; pl. verișoare

verișoară s. f., g.-d. art. verișoarei; pl. verișoare

verișoară s. f., g.-d. art. verișoarei; pl. verișoare

VERIȘOARĂ s. vară, (reg.) vărușană, vericea, vericică, verișană, verișcană, (Munt.) șoală. (Sunt ~e primare.)

VERIȘOARĂ s. vară, (reg.) vărușană, vericea, vericică, verișană, verișcană, (Munt.) șoală. (Sînt ~e primare.)