9 definiții pentru ventru


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VÉNTRU, ventre, s. n. (Fiz.) Punct, linie, suprafață a unui sistem de unde staționare, în care amplitudinea vibrației are valoare maximă. – Din fr. ventre.

VÉNTRU, ventre, s. n. (Fiz.) Punct, linie, suprafață a unui sistem de unde staționare, în care amplitudinea vibrației are valoare maximă. – Din fr. ventre.

ventru sn [At: MARIAN – ȚIȚEICA, FIZ. II, 25 / V: (rar, 1) vân~ / Pl: ~re / E: fr ventre] 1 (Fiz) Punct, linie sau suprafață dintr-un câmp de unde staționare, în care amplitudinea vibrației are valoare maximă. 2 (Rar) Pântece (1).

ventru s.n. (fiz.) Punct, linie sau suprafață la un sistem de unde staționare, în care amplitudinea vibrației are valoare maximă. • pl. -e. /<fr. ventre, lat. venter, -tris.

VÉNTRU s.n. 1. (Rar) Pântece. 2. (Fiz.) Punct al unui sistem de unde staționare, în care o anumită mărime (presiunea, viteza etc.) are valoare maximă. [< fr., it. ventre, lat. venter].

VÉNTRU s. n. (fiz.) punct al unui sistem de unde staționare, în care o anumită mărime are valoare maximă. (< fr. ventre)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

véntru s. n., art. véntrul; pl. véntre

véntru s. n., art. véntrul; pl. véntre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VÉNTRU s. (FIZ.) v. umflătură.

Intrare: ventru
substantiv neutru (N37)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ventru
  • ventrul
  • ventru‑
plural
  • ventre
  • ventrele
genitiv-dativ singular
  • ventru
  • ventrului
plural
  • ventre
  • ventrelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ventru

etimologie: