geliște sf vz veliște

gheliște sf vz veliște

heliște sf vz veliște

hiliște sf vz veliște

hiriște sf vz veliște

jăliște^[1] sf vz veliște modificată

jeliște sf vz veliște

jeliță sf vz veliște

jiliște sf vz veliște

velist, ~ă smf [At: M. D. ENC. / Pl: ~iști, ~e / E: velă + -ist] Sportiv care participă la concursuri de vele (3).

veliște sf vz vieliște

vieliște sf [At: FM (1847), 247¹/21 / V: gel~, hil~, hel~, hăl~,^[1] jil~, jel~, jăl~, vel~, vil~^[2] / Pl: ~ti / E: vsl *виѩалиште (cf vsl виѩлица „furtună”)] 1 (Reg) Loc deschis, expus vântului. 2 (Reg) Suflare (puternică) a vântului. 3 (Mun; pex) Loc pustiu. 4 (Reg; pex; îf hăliște) Loc părăsit. 5 (Trs; îf jiliște) Loc neted (bun pentru locuit). 6 (Trs; îf veliște; îla) De ~ De origine. 7-8 (Trs; îf veliște; îljv) Din ~ Din moși-strămoși. 9 (Trs; îf veliște; îe) De veliștea lui Din fire.

viliște sf vz vieliște

velist, -ă s.m., s.f. Sportiv care conduce o ambarcație cu vele. • pl. – iști, -iste. /velă + -ist.

veliște s.f. v. vieliște.

vieliște s.f. (reg.) I (de obicei constr. cu prep. „în”) Loc deschis, expus vîntului; suflare, bătaie (puternică) a vîntului. II (în forma „veliște”; în loc. și expr.) Loc.adj. De veliște = de origine. Loc.adj., adv. Din veliște = din bătrîni. Expr. De veliștea lui = din fire, de la natură. • pl. -i. și veliște s.f. /<sl. veche внꙗ(а)лнште; cf. vĕjati „a adia, a sufla”.

VELIST, -Ă s.m. și f. Sportiv care conduce o ambarcație cu pînze. [< velă + -ist].

VELIST, -Ă s. m. f. sportiv care conduce o ambarcație cu vele. (< velă + -ist)

VELIST ~stă (~ști, ~ste) Sportiv care practică velele. /velă + suf. ~ist

géliște, V. vĭeliște.

jéliște V. vĭeliște.

véliște, V. vĭeliște.

vĭéliște și (Mold.) vé- și ví- f. (vsl. *vĭelište, d. vĭeĭati, a sufla. V. izbeliște). Rar. În vĭeliștea vîntuluĭ, în bătaĭa vîntuluĭ. – Greșit je-, ge-, pron. dial. V. áret, pradă, pravăț, steriță, vileag.

víliște, V. vĭeliște.

velist s. m., pl. veliști

velistă s. f., g.-d. art. velistei; pl. veliste

velist s. m., pl. veliști

velistă s. f., g.-d. art. velistei; pl. veliste

velist s. m., pl. veliști

velistă s. f., pl. veliste

veliște s.f. (reg.) trecut îndepărtat, origine veche.

velíște, (velâște), s.f. (arh.) 1. (Stră)vechime, din strămoși. 2. De mult timp: „Doară noi ne știm din veliște” (Hovrea, 2016: 68). – Din veleat.

veliște, (velâște), s.n. – (reg.; arh.) (Stră)vechime, din strămoși (Memoria, 2004). – Din veleat.

veliște, (velâște), s.n. – (Stră)vechime, din strămoși (Memoria 2004). – Din veleat.