3 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

vehiculare sf [At: LOVINESCU, C. VII, 127 / Pl: ~lări / E: vehicula] 1 Transmitere prin intermediul a ceva. 2 Punere în circulație a unei idei, a unei opinii Vz difuzare (2), propagare, transmitere Vz colportare.

vehiculare s.f. Acțiunea de a vehicula. • pl. -ări. /v. vehicula.

VEHICULÁRE s.f. Acțiunea de a vehicula și rezultatul ei. [< vehicula].

VEHICULÁ, vehiculez, vb. I. Tranz. A face să circule, a difuza, a transmite, a răspândi. – Din fr. vehiculer.

vehicula vt [At: MACEDONSKI, O. IV, 142 / Pzi: ~lez / E: fr véhiculer] 1 (Rar) A constitui un mijloc de transmitere. 2 A face să circule idei, opinii etc. a difuza (2), a propaga, a transmite Vz a colporta.

vehicular, ~ă a [At: LM / V: (îvr) veiculariu / Pl: ~e / E: lat vehicularius, -a, fr véhiculaire] (Rar) De vehicule (4).

vehicula vb.I. tr. (compl. indică idei, opinii etc.) A face să circule, a transmite, a difuza, a colporta. Aceste materiale să cuprindă și să vehiculeze viziunea sa (VIANU). ◊ (refl. pas.) S-au vehiculat multe zvonuri în legătură cu ultimele scandaluri politice. • prez.ind. -ez. /<fr. véhiculer.

vehicular, -ă adj. 1 Care se referă la vehicule, la circulație. 2 (lingv.) Limbă vehiculară = limbă care servește comunicării între popoare cu limbi materne diferite, existente pe un anumit teritoriu. • pl. -i, -e. /<fr. véhiculaire, lat. vehicularĭus, -a, -um.

VEHICULÁ, vehiculez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să circule, a difuza, a transmite, a răspândi; – Din fr. véhiculer.

VEHICULÁ, vehiculez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să circule; a difuza, a transmite.

VEHICULÁ vb. I. tr. A transmite, a difuza, a face să circule. [< fr. véhiculer].

VEHICULÁR, -Ă adj. Referitor la vehicule. [Cf. fr. véhiculaire].

VEHICULÁ vb. tr. a transmite, a difuza, a face să circule. (< fr. véhiculer)

VEHICULÁR, -Ă adj. referitor la vehicule. ♦ limbă ~ă = limbă care servește comunicării între popoare cu limbi materne diferite, pe un anumit teritoriu. (< fr. véhiculaire)

A VEHICULÁ ~éz tranz. A pune în circulație; a face să circule. /<fr. véhiculer

*vehiculár, -ă adj. (lat. vehiculáris). De care, de căruțe: drum vehicular.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vehiculáre s. f., pl. vehiculări

vehiculá (a ~) vb., ind. prez. 3 vehiculeáză

vehiculá vb., ind. prez. 1 sg. vehiculéz, 3 sg. și pl. vehiculeáză

vehiculár adj. m., pl. vehiculári; f. sg. vehiculáră, pl. vehiculáre

arată toate definițiile

Intrare: vehiculare
vehiculare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vehiculare
  • vehicularea
plural
  • vehiculări
  • vehiculările
genitiv-dativ singular
  • vehiculări
  • vehiculării
plural
  • vehiculări
  • vehiculărilor
vocativ singular
plural
Intrare: vehicula
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • vehicula
  • vehiculare
  • vehiculat
  • vehiculatu‑
  • vehiculând
  • vehiculându‑
singular plural
  • vehiculea
  • vehiculați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • vehiculez
(să)
  • vehiculez
  • vehiculam
  • vehiculai
  • vehiculasem
a II-a (tu)
  • vehiculezi
(să)
  • vehiculezi
  • vehiculai
  • vehiculași
  • vehiculaseși
a III-a (el, ea)
  • vehiculea
(să)
  • vehiculeze
  • vehicula
  • vehiculă
  • vehiculase
plural I (noi)
  • vehiculăm
(să)
  • vehiculăm
  • vehiculam
  • vehicularăm
  • vehiculaserăm
  • vehiculasem
a II-a (voi)
  • vehiculați
(să)
  • vehiculați
  • vehiculați
  • vehicularăți
  • vehiculaserăți
  • vehiculaseți
a III-a (ei, ele)
  • vehiculea
(să)
  • vehiculeze
  • vehiculau
  • vehicula
  • vehiculaseră
Intrare: vehicular
vehicular adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: MDN '08, DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vehicular
  • vehicularul
  • vehicularu‑
  • vehicula
  • vehiculara
plural
  • vehiculari
  • vehicularii
  • vehiculare
  • vehicularele
genitiv-dativ singular
  • vehicular
  • vehicularului
  • vehiculare
  • vehicularei
plural
  • vehiculari
  • vehicularilor
  • vehiculare
  • vehicularelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vehiculare

  • 1. Acțiunea de a vehicula și rezultatul ei.
    surse: DN

etimologie:

  • vehicula
    surse: DN

vehicula

etimologie: