2 intrări

5 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

veștmântar1 sm vz veșmântar

veștmântar2, ~ă a [At: CAMIL PETRESCU, O. II, 84 / Pl: ~i, ~e / E: vestimentar pad veșmânt] (Rar) 1-2 Vestimentar (1-2).

VEȘTMINTÁR s. m. v. veștmîntar1.

VEȘTMÎNTÁR1, veștmîntari, s. m. (Și în forma veștmintar) Persoană care îngrijește de veșmintele bisericești. După slujbă, imperiala podoabă, dusă ceremonios de către veștmintari, din biserica mare în paraclis. CONTEMPORANUL, S. II, 1956, nr. 507, 5/1. – Variantă: veștmintár s. m.

VEȘTMÎNTÁR2, -Ă, veștmintari, -e, adj. (Rar) Privitor la îmbrăcăminte, de îmbrăcăminte; vestimentar. Aceste deosebiri veștmîntare. CAMIL PETRESCU, O. II 84.

Intrare: veștmântar (adj.)
veștmântar2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • veștmântar
  • veștmântarul
  • veștmântaru‑
  • veștmânta
  • veștmântara
plural
  • veștmântari
  • veștmântarii
  • veștmântare
  • veștmântarele
genitiv-dativ singular
  • veștmântar
  • veștmântarului
  • veștmântare
  • veștmântarei
plural
  • veștmântari
  • veștmântarilor
  • veștmântare
  • veștmântarelor
vocativ singular
plural
Intrare: veștmântar (persoană)
veștmântar1 (s.m.) substantiv masculin admite vocativul
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • veștmântar
  • veștmântarul
  • veștmântaru‑
plural
  • veștmântari
  • veștmântarii
genitiv-dativ singular
  • veștmântar
  • veștmântarului
plural
  • veștmântari
  • veștmântarilor
vocativ singular
  • veștmântarule
  • veștmântare
plural
  • veștmântarilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • veștmintar
  • veștmintarul
  • veștmintaru‑
plural
  • veștmintari
  • veștmintarii
genitiv-dativ singular
  • veștmintar
  • veștmintarului
plural
  • veștmintari
  • veștmintarilor
vocativ singular
  • veștmintarule
  • veștmintare
plural
  • veștmintarilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

veștmântar (adj.)

etimologie:

veștmântar (persoană) veștmintar

  • 1. Persoană care îngrijește de veșmintele bisericești.
    exemple
    • După slujbă, imperiala podoabă, dusă ceremonios de către veștmintari, din biserica mare în paraclis. CONTEMPORANUL, S. II, 1956, nr. 507, 5/1.
      surse: DLRLC

etimologie: