VALERIAN, lat. Valerianus; VALERIE lat. Valerius; VALERIN, vb. latin valeo,- ēre „a fi tare”. I. 1. Valerian (Syn 1 apr) și – Coconașul (ib. 14 sep). Cf. Velerin și Veler, în folclor; Valerom, refren în folclor (Păsc). 2. Cu afer. Ler împărat (BCI VIII 49); Ler/escul, 1654 (An C III 740); -ești, -eni, -ișani ss.; Ler/ul și -a tt.; -a b. (Cat); -oae f., marital, (17 B I 427). II. Din tema comună Val: 1. Vale b. (Ard); Valu, act.; Vălești s., olt.; Vălucu (16 B III 141). 2. Vălineasa (< Valin scurtat din Valerin), Vasilica (17 A I 205). 3. Probl. + suf. -otă; *Válotă > Valuta, I., act. 4. Valeș (16 A II 143; Isp I¹); Valeșoae (Ștef). 5. Vălaru (Ard) designă apartenența locală „din s. Valea” III. Cu v trecut în g: v. Galerie.