vătuie sf [At: BIBLIA (1688), 72²/5 / V: (reg) văduie (Pl: văduie), vet~, bă~ (Pl: bătui), fă~ (Pl: fătui) sf / Pl: vătui, ~ / E: vătui¹] 1 Iadă. 2 Capră tânără (mai ales în al doilea an de viață) Si: (reg) vătăroagă (2). 3 (Reg) Capră stearpă. 4 (Trs) Noatenă. 5 (Reg) Oaie stearpă. 6 Iepuroaică (până la un an) Si: (reg) vătăroagă (4). 7 (Dep) Epitet pentru o tânără (ușuratică).

vătuie s.f. (zool.) 1 Iadă tînără sau capră (mai ales în al doilea an de viață); (reg.) vătăroagă. 2 (zool) Noatenă. 3 (zool) Iepuroaică pînă la un an. 4 (de obicei deprec.) (Epitet pentru o) fată tînără (ușuratică). • pl. -ui, -uie. g.-d. -iei. și (reg.) văduie, vetuie s.f. /vătui¹ + -e.

VĂTUI², -IE, vătui, -ie, s. m. și f. Ied sau pui de iepure (până la un an). ♦ Piele (prelucrată) a puiului de căprioară. – Lat. *vituleus (<vitulus).

văduie² sf vz vătuie

vătui¹ sm [At: (a. 1611) ȘTEFANELLI, D. C. 1 / V: (reg) ~tâi, vot~, băt~ / Pl: ~ / E: ml *vituleus (< vitulus) cf alb ftujë, vëtulë] 1 Ied. 2 Țap tânăr (mai ales în al doilea an de viață) Si: (reg) vătărog (2). 3 (Reg) Țap inapt pentru reproducere. 4 Piele (prelucrată) a puiului de căprioară. 5 (Reg) Noaten. 6 Berbec inapt pentru reproducere. 7 Pui de iepure (până la un an) Si: (reg) vătărog (4). 8 Iepuroi. 9 (Mun; fig) Șoarece mare. 10 Epitet pentru un copil. 11 Epitet pentru un tânăr (necăsătorit).

văduie² s.f. v. vătuie.

vetuie s.f. v. vătuie.

VĂTUI², -IE, vătui, -ie, s. m. și f. Ied sau pui de iepure (până la un an). ♦ Piele (prelucrată) a puiului de căprioară. – Lat. vituleus (< vitulus).

VĂTUI², -IE, vătui, -ie, s. m. și f. 1. Ied (de uri an). Vede... căprioarele și ciutele, ieșite cu vătuii și cu vițeii în marginea luminișului. SADOVEANU, V. E. 39. De-acum mai mult... N-am să păstoresc mioare, Glas de clopot n-am s-ascult Și vătui pe coasta lată N-am să mîn eu niciodată! COȘBUC, P. II 172. ♦ Pielea prelucrată a puiului de căprioară. Un burduv de vătui. ȘEZ. III 8. 2. Pui de iepure (de șase pînă la opt luni); șoldan. Ei fugeau înainte, speriindu-se de orice zgomot, de orice șoaptă, de frunzele ce fîșiau pe cracă... de vătuiul ce zbughea din iarbă. ODOBESCU, S. I 91. De-abia o să-avem vreme pînă diseară să întoarcem doi-trei vătui. GHICA, S. 282.

vătúĭ, – úĭe s. (din *vătulĭ, mrom. vetulĭu, alb. vetulĭ, d. vĭet, an [vgr. étos, an, lat. vetus, vétulus, vechĭ]. D. alb. vine ngr. vetúli, d. rom. vine rut. vatúlĭa, vatúĭka, pol. wetula. Cp. cu noatin și godac). Vechĭ (Ps. S.) Țap. (Bibl. 1688) Ĭed. Azĭ. Puĭ sugar de ĭepure (pe cînd șoldan e adult). – În Olt. vătăróg. V. lupeĭ și coteĭ.

vătuie (pop.) s. f., art. vătuia, g.-d. art. vătuiei; pl. vătui, art. vătuile

vătuie (pop.) s. f., art. vătuia, g.-d. art. vătuiei; pl. vătuie / vătui, art. vătuiele / vătuile

vătuie s. f., art. vătuia, g.-d. art. vătuiei; pl. vătuie