2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VĂTĂMĂTOÁRE, vătămătoare, s. f. Plantă, din familia leguminoaselor, cu flori galbene-aurii grupate în vîrful tulpinii, cu fructul o păstaie; crește prin fînețele de la munte și este folosită ca plantă medicinală (Anthyllis vulneraria ).[1] modificată

  1. În original Anthislyl. gall

VĂTĂMĂTOÁRE ~i f. Plantă erbacee de munte cu flori galbene-aurii și cu fructul o păstaie, fiind folosită ca nutreț și ca plantă medicinală. /a vătăma + suf. ~toare

vătămătoare f. sau iarbă de vatăm, frumoasă plantă de nutreț cu proprietăți vulnerare (Anthyllis vulneraria).

VĂTĂMĂTÓR, -OÁRE, vătămători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vatămă sau poate vătăma; dăunător, păgubitor, stricător. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat insectelor (sau altor animale) care produc stricăciuni plantelor de cultură. 2. S. f. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori galbene-aurii, cu fructul o păstaie, folosită ca plantă medicinală sau ca nutreț (Anthyllis vulneraria). 3. S. f. Plantă graminee cu frunze păroase, cu floarea grupată în spiculețe (Bromus commutalus).Vătăma + suf. -ător.

vătămător, ~oare [At: CORESI, EV. 410 / Pl: ~ori, ~oare / E: vătăma + -ător] 1 a Care dăunează (sănătății) Si: dăunător (2), nociv. 2 a (Fig; cu determinări ca „de suflet”, „sufletului” etc.) Care pervertește Si: corupător, pervertitor. 3 a (Fig) Care pricinuiește neajunsuri, necazuri etc. 4 a Care produce pagube materiale. 5 a Care aduce un prejudiciu moral. 6 (Fig) Care ofensează. 7 a Care deteriorează. 8 sm Nume generic dat insectelor (sau altor animale) care produc stricăciuni plantelor de cultură. 9 sf Plantă erbacee perenă din familia leguminoaselor, cu frunze imparipenate, cu flori galbene-aurii, cu fructul o păstaie, întrebuințată ca plantă medicinală și de nutreț. Si: rănoloasă, renoloare, capul-turcului, iarba-faptului, iarba-osului, iarba-rănii, iarbă-de-vatăm, iarbă-de-vătămătură (Anthyllis vulneraria). 10 sf Plantă graminee cu frunze păroase, cu floarea grupată în spiculețe (Bromus commutatus).

vătămător, -oare adj., s.f. 1 adj. Care vatămă sau poate vătăma; dăunător, nociv. ◊ (cu determ. „sănătății”) Suferințele lui morale deveneau din ce în ce mai mari și mai vătămătoare sănătății (VLAH.). ◊ Fig. (cu determ. ca „de suflet”, „sufletului”) Îndeamnă pururea la lucrurile cele vătămătoare de suflet (ANTIM). 2 adj. Fig. Care pricinuiește, aduce neajunsuri, necazuri etc. sau pagube, daune (materiale); care ofensează. Politica cea nouă a acelui imperiu este foarte vătămătoare (FIL.). 3 adj. Care strică, deteriorează; dăunător, păgubitor, stricător. ♦ (subst. m.) Nume dat insectelor (sau altor animale) care produc stricăciuni plantelor de cultură; dăunători. 4 s.f. (bot.) Plantă erbacee, perenă, din familia leguminoaselor, cu frunzele imparipenate, cu florile galbene-aurii, dispuse în capitule globuloase, cu fructul o păstaie, întrebuințată ca plantă medicinală și furajeră (Anthyllis vulneraria). ♦ Plantă erbacee, anuală, din familia gramineelor, cu frunzele păroase și cu florile dispuse în spiculețe (Bromus commutatus). • pl. -ori, -oare. /vătăma + -ător.

VĂTĂMĂTÓR, -OÁRE, vătămători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vatămă sau poate vătăma; dăunător, păgubitor, stricător. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat insectelor (sau altor animale) care produc stricăciuni plantelor de cultură. 2. S. f. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori galbene-aurii, cu fructul o păstaie, întrebuințată ca plantă medicinală și de nutreț (Anthyllis vulneraria). 3. S. f. Plantă graminacee cu frunze păroase, cu floarea grupată în spiculețe (Bromus commutatus).Vătăma + suf. -ător.

VĂTĂMĂTÓR, -OÁRE, vătămători, -oare, adj. (Popular) Care vatămă sau care poate vătăma (rănind, dăunînd, păgubind, stricînd). În sufletul tău stăruia spaima pricinuită de un om... puțin băut sau un biet nebun fără gînduri vătămătoare. PAS, Z. I 228. În mîna unui nebun, sau încă și mai mult, în mîna unui hoț, cuțitul este peste măsură de vătămător. GHEREA, ST. CR. II 83. Însă mania sa cea vătămătoare... era ideea ce-și făcuse... că trebuie să moară. NEGRUZZI, S. I 207. Să fugiți de trîndăvire care este vătămătoare și trupește și sufletește. DRĂGHICI, R. 156. ♦ (Substantivat, m. pl.) Nume dat insectelor care vatămă plantele.

VĂTĂMĂTÓR2 ~i m. Animal (mai ales insectă) care vatămă plantele; dăunător. /a vătăma + suf. ~tor

VĂTĂMĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care vatămă; în stare să producă vătămături. /a (se) vătăma + suf. ~tor

vătămător a. 1. care vatămă; 2. fig. păgubitor.

vătămătór, -oáre adj. Care vatămă: beția e vătămătoare sănătățiĭ. Fig. Păgubitor: lucru vătămător intereselor mele.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vătămătoáre (plantă) s. f., g.-d. art. vătămătórii; pl. vătămătóri

vătămătoáre (plantă) s. f., g.-d. art. vătămătórii; pl. vătămătóri

vătămătór1 adj. m., pl. vătămătóri; f. sg. și pl. vătămătoáre

vătămătór2 (insectă) (rar) s. m., pl. vătămătóri

vătămătór adj. m., s. m., pl. vătămătóri; f. sg. și pl. vătămătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VĂTĂMĂTOÁRE s. (BOT.; Anthyllis vulneraria) (rar) renoloare, (reg.) iarba-ranei, iarbă-de-vatăm, iarbă-de-vătămătură, trifoiul-racului.

VĂTĂMĂTOARE s. (BOT.; Anthyllis vulneraria) (rar) renoloare, (reg.) iarba-ranei, iarbă-de-vatăm, iarbă-de-vătămătură, trifoiul-racului.

VĂTĂMĂTÓR adj. 1. v. dăunător. 2. v. contraindicat.

arată toate definițiile

Intrare: vătămătoare (plantă)
vătămătoare1 (plantă) substantiv feminin
substantiv feminin (F116)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vătămătoare
  • vătămătoarea
plural
  • vătămători
  • vătămătorile
genitiv-dativ singular
  • vătămători
  • vătămătorii
plural
  • vătămători
  • vătămătorilor
vocativ singular
plural
Intrare: vătămător (adj.)
vătămător1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vătămător
  • vătămătorul
  • vătămătoru‑
  • vătămătoare
  • vătămătoarea
plural
  • vătămători
  • vătămătorii
  • vătămătoare
  • vătămătoarele
genitiv-dativ singular
  • vătămător
  • vătămătorului
  • vătămătoare
  • vătămătoarei
plural
  • vătămători
  • vătămătorilor
  • vătămătoare
  • vătămătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vătămătoare (plantă)

  • 1. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori galbene-aurii, cu fructul o păstaie, folosită ca plantă medicinală sau ca nutreț (Anthyllis vulneraria).
  • 2. Plantă graminee cu frunze păroase, cu floarea grupată în spiculețe (Bromus commutalus).
    surse: DEX '09

etimologie:

  • vătăma + sufix -toare
    surse: NODEX

vătămător (adj.)

  • 1. Care vatămă sau poate vătăma.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: dăunător păgubitor stricător attach_file 4 exemple
    exemple
    • În sufletul tău stăruia spaima pricinuită de un om... puțin băut sau un biet nebun fără gînduri vătămătoare. PAS, Z. I 228.
      surse: DLRLC
    • În mîna unui nebun, sau încă și mai mult, în mîna unui hoț, cuțitul este peste măsură de vătămător. GHEREA, ST. CR. II 83.
      surse: DLRLC
    • Însă mania sa cea vătămătoare... era ideea ce-și făcuse... că trebuie să moară. NEGRUZZI, S. I 207.
      surse: DLRLC
    • Să fugiți de trîndăvire care este vătămătoare și trupește și sufletește. DRĂGHICI, R. 156.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Vătăma + sufix -ător.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX