12 definiții pentru vărguță

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VĂRGÚȚĂ, vărguțe, s. f. Diminutiv al lui vargă; vărguliță. – Vargă + suf. -uță.

VĂRGÚȚĂ, vărguțe, s. f. Diminutiv al lui vargă; vărguliță. – Vargă + suf. -uță.

vărguță sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~țe, (reg) ~ți / E: vargă + -uță] 1-2 (Șhp) Vargă (1) (cam mică) Si: (rar) vărguliță (1-2), vărgușoară (1-2), (reg) vărgaș (1-2), vărgăluță (1-2). 3-4 (Șhp) Vargă (12) magică (cam mică) Si: vergelușă (3-4). 5-6 (Pes; reg; șhp) Vargă (19) (cam mică). 7-8 (Reg; la coasă; șhp) Vargă (28) (cam mică). 9-10 (Pop; șhp) Vargă (34) (subțire) Si: dunguliță (1-2), (rar) vărguliță (3-4). 11 (Orn; Olt) Sticlete (Carduelis carduelis).

vărguță s.f. Dim. al lui vargă; vărguliță. • pl. -e. /vargă + -uță.

VĂRGÚȚĂ, vărgute, s. f. Diminutiv al lui vargă. Tocmai cînd el se aștepta la o mîngîiere din partea ei, ea zvîcni și-l arse peste ochi c-o vărguță de sînger. SADOVEANU, O. VIII 230. – Pl. și: vărguți (SADOVEANU, Î. A. 77).

vărgúță f., pl. e (dim. d. vargă, vergĭ. D. rom. vine ngr. vergitsa). Vargă mică. Vărguță magică, o vărguță (nuĭelușă) de lemn de alun cu care vechiĭ fărmăcătorĭ pretindeaŭ că pot descoperi izvoarele ascunse, comorile ș. a. Eĭ ziceaŭ că, dac’o țiĭ orizontal între degete, începe să se învîrtească și, pin asta, arată locu lucruluĭ ascuns. Foarte mulțĭ cred și azĭ într’însa, cum cred și în alte erorĭ. Alchimiștiĭ tot cu vărguța lucraŭ și eĭ. Mesmer, un medic german mort la 1815, avea și el o vărguță ale căreĭ emanațiunĭ, zicea el, distribuĭaŭ fluidu magnetic pe părțile corpuluĭ pe care-l atingea. – Barb. baghetă.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

vărguță s. f., g.-d. art. vărguței; pl. vărguțe

vărguță s. f., g.-d. art. vărguței; pl. vărguțe

vărgúță s. f., g.-d. art. vărgúței; pl. vărgúțe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

VĂRGÚȚĂ s. v. dunguliță, sticlete.

VĂRGUȚĂ s. nuielușă, nuieluță, (rar) nuielușcă, vărguliță, (reg.) jordiță. (O ~ de alun.)

vărguță s. v. DUNGULIȚĂ. STICLETE.

Intrare: vărguță
vărguță1 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vărguță
  • vărguța
plural
  • vărguțe
  • vărguțele
genitiv-dativ singular
  • vărguțe
  • vărguței
plural
  • vărguțe
  • vărguțelor
vocativ singular
plural
vărguță2 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vărguță
  • vărguța
plural
  • vărguți
  • vărguțile
genitiv-dativ singular
  • vărguți
  • vărguții
plural
  • vărguți
  • vărguților
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

vărguță, vărguțesubstantiv feminin

  • 1. Diminutiv al lui vargă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Tocmai cînd el se aștepta la o mîngîiere din partea ei, ea zvîcni și-l arse peste ochi c-o vărguță de sînger. SADOVEANU, O. VIII 230. DLRLC
etimologie:
  • Vargă + sufix -uță. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.