12 definiții pentru vârfar vârvar


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VÂRFÁR, vârfare, s. n. 1. Țăpoi cu coada lungă, cu care se poate așeza finul în vârful stogului. 2. Vârf de munte. – Vârf + suf. -ar.

vârfar [At: TDRG / V: (reg) ~for sn, ~rvar (Pl și: ~vari) snm, ~rvariu sn, ~rvor sn / Pl: ~e, ~i / E: vârf + -ar] 1 sn (Pop) Țăpoi cu care se așază fânul în vârful stogului Si: (reg) vârfor2 (5). 2 sn (Reg) Vârf (24) la stog, la claie etc. 3 sm (Mol) Persoană care clădește vârful (24) la stog, la claie etc. 4 sn (Pop) Vârf (1) de munte. 5 sn (Mol) Creștetul capului. 6 sn (Reg) Trunchi de copac care alunecă pe uluc cu vârful înainte. 7 sn (Mar; csnp) Partea groasă a unui buștean. 8 sn (Trs) Parte superioară a unei plante textile (cânepă sau in) din care se obțin fibre de calitate inferioară Si: (îrg) vârfare (5), (reg) vârfor2 (3). 9 sn (Trs; pex) Material textil obținut din vârfar (8) Si: (îrg) vârfare (6), (reg) vârfor2 (4).

VÂRFÁR, vârfare, s. n. 1. Țăpoi cu coada lungă, cu care se poate așeza fânul în vârful stogului. 2. Vârf de munte. – Vârf + suf. -ar.

VÂRFÁR ~e n. 1) Furcă cu coada lungă cu care se poate ajunge în vârful unui stog. 2) Vârf de munte. /vârf + suf. ~ar

VÎRFÁR, vîrfare, s. n. 1. Țăpoi cu coada lungă, cu care se poate ajunge în vîrful stogului. Am nevoie de un țăpoi de cele lungi pentru vîrfuri, un vîrfar. SADOVEANU, la CADE. 2. Vîrf de munte. (Atestat în forma vîrvar) În fund, de la apus spre răsărit, se înșiră, ca niște sentinele, uriașele vîrvare. VLAHUȚĂ, R. P. 70. – Variantă: vîrvár s. n.

vârvàr n. Mold. țăpoiu mare la clădirea stogului. [Tras din vârv].

vîrfár n., pl. e. Furcă lungă de format vîrfu clăiĭ. – În nord vîrvar.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

Intrare: vârfar
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vârfar
  • vârfarul
  • vârfaru‑
plural
  • vârfare
  • vârfarele
genitiv-dativ singular
  • vârfar
  • vârfarului
plural
  • vârfare
  • vârfarelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vârvar
  • vârvarul
  • vârvaru‑
plural
  • vârvare
  • vârvarele
genitiv-dativ singular
  • vârvar
  • vârvarului
plural
  • vârvare
  • vârvarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vârfar vârvar

  • 1. Țăpoi cu coada lungă, cu care se poate așeza fânul în vârful stogului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX attach_file un exemplu
    exemple
    • Am nevoie de un țăpoi de cele lungi pentru vîrfuri, un vîrfar. SADOVEANU, la CADE.
      surse: DLRLC
  • 2. Vârf de munte.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX attach_file un exemplu
    exemple
    • În fund, de la apus spre răsărit, se înșiră, ca niște sentinele, uriașele vîrvare. VLAHUȚĂ, R. P. 70.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Vârf + sufix -ar.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX