2 intrări

8 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VÂNTURÉL, (1) vânturele, s. n., (2) vânturei, s. m. 1. S. n. Vântuleț. 2. S. m. (Ornit.) Vindereu. – Vânt + suf. -el.

VÂNTURÉL, (1) vânturele, s. n., (2) vânturei, s. m. 1. S. n. Vântuleț. 2. S. m. (Ornit.) Vindereu. – Vânt + suf. -el.

vânturel2 sm [At: ALECSANDRI, ap. TDRG / Pl: ~ei / E: vântura + -el] (Îvr; determinat prin „de țară”) Erou din basme, care rătăcește în căutare de aventuri.

vânturel1 [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (reg) ~trel, ven~, ventureu sm / Pl: ~e sn, ~ei sm / E: vânturi (pll vânt) + -el] 1-2 sn (Pop; șhp) Vânticel (1-2). 3 snp (Reg) Vârtej de vânt. 4 sm (Șîc ~-ruginiu, ~-roșu) Vindereu (1) (Falco tinnunculus tinnunculus). 5 sm (Șîc ~-de seară, ~-închis-de-seară, ~-vânăt) Vindereu (2) (Falco vespertinus vespertinus). 6 sm (Orn; reg; îf vântrel) Șoim (Falco columbarius aesalon). 7 sm (Orn; îc) ~-mic Vindereu (3) (Falco naumanni naumanni). 8 (Orn; reg; îf venturel) Cormoran (Phalocrocorax carbo). 9 snp (Bot) Dediței (Pulsatilla pratensis).

VÎNTURÉL3, vînturele, s. n. (Rar) Vîntuleț. [Hainele] le trimete-n vînturele, în țara străinului. HODOȘ, P. P. 211.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vânturél2 (vântuleț) s. n. pl. vânturéle

vânturél (vântuleț) s. n., pl. vânturéle


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

Intrare: vânturele
vânturele substantiv feminin
substantiv feminin (F168)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
plural
  • vânturele
  • vânturelele
genitiv-dativ singular
plural
  • vânturele
  • vânturelelor
vocativ singular
plural
Intrare: vânturel (vânt)
vânturel2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vânturel
  • vânturelul
  • vânturelu‑
plural
  • vânturele
  • vânturelele
genitiv-dativ singular
  • vânturel
  • vânturelului
plural
  • vânturele
  • vânturelelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vânturel (vânt)

etimologie:

  • Vânt + sufix -el.
    surse: DEX '98 DEX '09