2 intrări

2 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

vâlc [At: TOMESCU, GL. / V: ~a i, sf / E: fo] (Olt; are) 1 i Cuvânt care imită zgomotul produs de bătaia din aripi a unei păsări, de fâlfâirea unei pânze etc. 2 i Cuvânt care sugerează rapiditatea sau caracterul brusc al unei mișcări, al unei acțiuni. 3 sf (Îf vîlcă) Poreclă dată unei persoane nestăpânite, nervoase, cu mișcări repezi.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

VÎLC <sl. влзкъ „lup”, folosit ca și Lupul în onomastica romînă cu aceeași valoare mistică. 1. Vîlc (Moț); -u frecv.; -ul (C. Ștef). 2.2 Vîlca s.; Vlăca b. (Giur 90); Vîlcescul, (16 B VI 92). 3. Vîlcan munt., 1494 (Rep D 168); mold. (Dm); – munte, sub infl. latinistă scris Vulcan; -a ș. cu aceeași dublă grafie; Vlăcan (Giur 90); Vîlcan/ul mare log. (16 B II 376); -a f. (AO XV 291); Vîlcăn/easa, -ești ss. 4. Vîlcomir (17 B III 495), Vlăcomir, olt. (Sd VII 4; AO VIII 292). 5. Scurtat: Vîlcomu t.(AO XIX 134). 6. Vîlcașin olt.(17 B III 200) cf. srb. Vukašin. 7. + -cea, Vîlcea, apare ca antroponim dintru început, în toate marile regiuni: mold. (Dm; Ștef; 16 A I 593), ard. (Moț), munt. (Rel; 16 B II 377 etc.) și s-a putut forma în domeniul limbii romîne din prenumele Vîlcu, împrumutat ca și magh. Farcaș spre a înlocui pe „Lupu”, adăugîndu-i sufixul cel mai productiv -ea sau -cea, ca în Cucea, Ducea, Marcea, Stîrcea, din Cuc, Duca, Marcu, Stîrc și ca în multe alte cazuri. Județul oltean purta un nume de persoană, cum se admite de obiciu, al judelui din sec. XIII, ca și Mehedințul și Romanațul, care fără motiv se scriu cu i final. Este posibil ca în unele cazuri, numele să se fi primit gata format din slavă, de la vecini: Iorgu Iordan (Loc. p.) îl derivă, în cazul acesta, din n. personal blg. Бълче „lupușor” < влzкъ „lup”, citind pe Влzчa ( = Vîlcea) (Rel. p. 175), solul lui Basarab III (1478 – 1482), iar E. Petrovici (Studii lingv. IV 75, 80) consideră numele județului, scris la 1329 sudstvo Bazчьскo „județul Vîlcii” ca adjectiv posesiv slav feminin, cf. srb. vilča, blg. vălča „al lupului”. 7. bis. Vîlcea se mai scrie și Vlăca: Vlăcia, mold. 1438 (Sd VI 125); + -in(a): Vlăcina (16 A I 237). 8. Cu č > ț: Vîlțea b. (C Ștef) și rotacizat: Vîrciu (Moț), dacă acesta n-are altă origine. 9. Vîlciu, P., act.; -l t., canal la Dunăre. 10. Vălceiu b. (Sur XXII), poate sub infl. dim. vălcel < subst. vălceá. 11. Vălcioiul, D. (IO 176); Vîlcioiu, M. (Î Div). 12. + -oci: Vălcoci b. (17 B I 383). 13. + suf. slav -ov: Vîlcov s., care a tradus pe medievalul gr. Lykostomion „Gura Lupului”. 14. Vălcău s. 15. Vulcuțiu ard., act. și Vulcești s. (BCI I) cu u < t, sub infl. srb.-cr. Vuk. 16. Vîlceanul m. log. 1549 (D Gorj), n. de apart. locală. II. Alte derivate. 1. + -san: Vîlcsan (Cat; Ștef; Div 59; 16 B 12) și Vlîcsan, probabil primit direct < blg. Bлъксан (Miklosich); pentru echivalența acestuia cu Vîlcan avem cazul: Vîlcasn Florev „al Florei”, zis și Vîlcan al Florii (Fior 82, 101, 120 ) și Vlăcsan Viorin (Div 59). 2. Forme rusești волк „lup”: Volcineț s. și Volcinschi, mold. (Arh) 3. Din srb.-cr. Vuk „lup”: a) Vuc b., olt (Tis); Vucoaia, Maria (17 B III 330) b) Vucea olt. (17 B I 32, II 289, III 131; Hur 323); Vucia (Giur 339); cu afer. prob., Ucea s. ard. c) Vuciu, D. act. d) forme originare sîrb ești: Vucina b. (Tis; An C III 748); – pan (IO 260); Vucenic și Vucetici (Arh).

Intrare: vâlc
vâlc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: Vâlc
Vâlc nume propriu
nume propriu (I3)
  • Vâlc