Definiția cu ID-ul 939332:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

UȘURINȚĂ, ușurințe, s. f. 1. Faptul de a fi ușor (de făcut, de executat); lipsă de greutate, de efort (în îndeplinirea unei munci); facilitate. Nu știu care va fi norocul nostru de marinari, dar pot să spun că niciodată nu am simțit încă, în adîncul meu, atîta ușurință de lucru. CAMIL PETRESCU, T. II 186. ◊ Loc. adv. Cu (mare sau multă) ușurință = a) ușor, fără efort. Mi-a răspuns romînește, cu mare ușurință. GALACTION, O. I 91. Vioaie, deșteaptă, [Evantia] învățase cu ușurință. BART, E. 103; b) fără frămîntare; calm, cu indiferență, cu nepăsare. Numai neînțelegerea situației o poate face să privească lucrurile cu atîta ușurință. REBREANU, R. II 99. Dacă port cu ușurință și cu zîmbet a lor ură, Laudele lor desigur m-ar mîhni peste măsură. EMINESCU, O. I 141. ♦ (Învechit) Faptul de a avea greutate mică. Se cunoaște Omul prost din vorbuliță Și nuca din ușurință. PANN, P. V. I 9. 2. Neseriozitate, nesocotință. Ce-ai avut, ai risipit cu asemenea ușurință. DUMITRIU, N. 38. ♦ Pripeală; superficialitate. Cîtă ușurință pun oamenii în bănuielile lor! BĂLCESCU, O. II 259. 3. (Învechit) Ușurare, înviorare, întremare, îndreptare (a sănătății). Cuprins de o folositoare sudoare, care după trecire ca de giumătate de ceas i-au adus o mare ușurință. DRĂGHICI, R. 138.